Tum - tum

Cel mai grav defect al unei fiinte umane este orgoliul. Orgoliul ne macina, ne mananca incet-incet. Ne anihilieaza orice alt impuls si se impune. Ne face sa pierdem tot ce avem, doar pentru a iesi el castigator. Intr-un final ne ramane mandria ca nu am plecat capul.

Dar orgoliul nu ne imbratiseaza atunci cand ramanem singuri, nu ne mangaie si nici nu ne spune ca totul va fi bine. Nu ne incalzeste nici trupul, nici sufletul. Nu ne tine companie si nu ne face sa zambim. 

Nu face nimic din ce ar face pentru noi cei pe care ii pierdem...din prea mult orgoliu. 

In schimb se bate cu pumnii in piept ca ne-a aparat imaginea. 

Oamenii sunt oameni. Ceea ce ii particularizeaza este lipsa perfectiunii. Gresesc. Au slabiciuni. Au (si alte) defecte. Au puncte slabe. Au zile proaste. Au nervi. Au suparari. Au sentimente.

Dar cand nu suntem capabili sa intelegem toate astea si, in plus, mai cautam si perfectiunea inexistenta...totul se spulbera. 

Toate incercarile imi reusisera din prima - examene, job, permis... nu puteam sa accept ca uneori e nevoie de mai multe incercari pentru a ajunge acolo unde doresti. Pretindeam perfecriunea la cei de langa mine, doar pentru ca mi-era teama de esec. Nu repetasem nici macar un examen. De ce as fi avut restanta in viata personala?! 

Cand bula s-a spart si m-am prezentat la tine cu valizele goale, gata sa le umplu cu cioburile sufletului meu, ai incercat sa ma faci sa ma razgandesc. Si atunci orgoliul meu s-a activat. Ce ar fi insemnat sa fac ceea ce imi cerea inima si sa renunt la ce imi pusesem in minte? Nu stiam ce inseamna sa incerci din nou atunci cand nu iti reuseste ceva. Si nu vroiam sa fiu o loser-ita. Asa ca m-am lasat in voia orgoliului. Atunci si de multe ori dupa. Eu trebuia sa am ultimul cuvant. Eu eram rationala, nu ma lasam induplecata se sentimente. Ma minteam ca o faceam pentru binele nostru. Ha-ha...

Eu nu acceptam sa fiu mintita, prostita, tradata. Pentru ca, ziceam eu, ma respectam. De fapt era vorba si despre mandrie si infatuare. Da, eu nu mintisem. Dar am facut-o pe urma. Si m-am razbunat...pe mine.

Sunt fericita acum?

Am depasit stadiul visator al copilariei? 

Pretul a fost prea mare. Mi-a ramas doar scrisul... Acum invat sa traiesc cu noua eu.

Am nevoie de o imbratisare! Si orgoliul nu e in stare sa mi-o dea...

The door is locked now, but it's opened if you're true

mi se face atât de dor că mă tem
că se întâmplă o crimă în noi, că moare ceva
de aceea aş vrea să îţi scriu un poem
să facă de gardă în inima ta

Poemul de garda - B. O. P.