Hai să ne jucăm!

Pentru că atunci când vârsta este mereu pe plus, spiritul are un curs invers proporțional, uneori, atunci când vrem să achieve something, soluția este să ne jucăm.

Și asta am făcut și eu, m-am jucat. Mai jos se vede cu ce.

Ideile serioase vin din ghidușii. Se pare că însuși Enstein a fost ajutat de materia lui cenușie mereu tânără.

Pozele imi aparțin, chiar și fără semnătură. So, same rights here.

Țările, puține... dar bune! 

Yin si Yang

Libertatea de a face ceea ce iti place.
Lasi totul deoparte no matter what si iti urmezi planul.

Cunoasterea diversitatii in care traim ma implineste si dorinta acestei cunoasteri ma defineste. De la aerul pe care il respiri, la culorile pe care le vezi, de la formele si structurile cladirilor la fizionomiile chipurilor, de la gustul si aroma mancarii la distractiile locale, totul este nou, diferit, interesant, tentant, socant, placut, respingator, apetisant, dezgustator.

Am vrut sa cunosc lumea si am inceput tiptil, in apropiere. Dar acum m-am indepartat. Acum nu ma mai tem sa invart globul si sa pun degetul acolo unde vreau sa ajung.

Satisfactii, mandrii, bucurii, placeri, entuziasm, nerabdare, oboseala, nehotarare, epuizare. Stari prin care am trecut incet-incet si de la una la alta.

Am invatat ceva? Poate. Sper. M-a(m) schimbat? Nu stiu. Imi doresc totusi.

De ce atatea vorbe pentru un lucru atat de obisnuit in ziua de azi? A fost ceva ce aveam nevoie. Imi doream de mult o astfel de experienta si a venit la momentul bun. Nu zic ca acum sunt zen. Dar am punctat unele lucruri importante si necesare pentru mine.
Am vazut (si notez aici pentru consemnare) ca am langa mine pe cineva care are mai multa rabdare decat mine (pozitiv). Dar care asteapta mai mereu ca situatiile sa se rezolve de la sine (negativ). E si asta o forma de Yin si Yang :)

Late Twenties and Early Thirties

Imi placea ideea acestor expresii englezesti. Am vrut sa scriu ceva pe tema asta, dar nu stiam ce. M-am gandit sa las o pagina goala, asa cum era si mintea mea. Pe urma am vrut sa fac doua coloane, gen bune si rele. Dar nici aici nu stiam ce sa pun. Nu am starea necesara pentru a face o analiza, nici macar una superficiala. Sub influenta ultimelor zile probabil ca mi-ar fi venit in minte multe atribute negative si nimic pozitiv. Dar nu asa vroiam sa arate pagina mea.

Asa ca am lasat-o pe mai tarziu, sperand sa se intample ceva ce-mi va aduce inspiratia inapoi. Si am gasit niste site-uri, foarte faine, pe care sper sa le citesc cat mai des. Genul acela de site-uri pe care le deschizi fara sa cauti nimic, dar afli o groaza de lucruri interesante din ele. Unul este despre Bucuresti si locuri frumoase din orasul nostru, altele despre de-toate-inspirationale (locuri, aplicatii, idei si cate altele), vazute prin ochii unui biciclist sau ai unei publiciste. Si atat de mult imi place sa cunosc un fapt, un lucru, un obiect, un loc, o viata, un om prin ochii altcuiva!

Rasfoind aceste site-uri, am dat de o intrebare grozava - daca ai fi o plastilina? Wow...nu m-am gandit pana acum la asta. Spiritul meu visator m-a facut de multe ori sa ma gandesc cum ar fi sa fiu un nor, sa strabat lumea intr-un zbor atat de lin incat sa am timp sa observ totul... Dar daca as fi o plastilina ce bine ar fi! M-as lua singura in maini si m-as modela pana as fi multumita de ce arat si ofer lumii. M-as modela eu, dar nu mi-ar fi frica nici sa ma las modelata - de oamenii de langa mine, de cartile pe care le citesc, de filmele pe care le vad, de locurile pe care le cunosc. As vrea ca fiecare ceva sa-si lase o amprenta. Pentru ca asta ar insemna ca avansez in ani si descopar lumea in care traiesc. Si as lasa o fereastra prin care sufletul meu sa poata fi vazut si, la randul lui, sa vada soarele. In felul asta ar ramane mereu tanar, vesel si visator :)

Asa ca in my late twenties and early thirties nu (mai) sunt in cautare de wonderland, as vrea doar sa fiu o plastilina... si un nor ;)

Pass-par-tous

Și surpriza numărul 2. Lovely! Chiar că mă răsfăț. Anul ăsta mai mult ca niciodată :)

Mai e puțin

Am visat că eram în Firenze. Azi dimineață, răsfoind facebook-ul, am aflat că în urmă cu 594 de ani, pe 7 august, Brunelleschi a început construcția Dom-ului din Firenze. Mi-e dor de orașul ăsta :)

Firenze-le meu

Dar acum aștept o vacanță grecească. O vacanță undeva aproape, cu plaje frumoase și mâncare bună, la soare, cu relaxare, zâmbete, culori și bucurii. Și emoții. Am emoții mari și număr zilele până pe 14. Poate că nu o să fie așa cum mi-aș dori eu să fie. Dar aș vrea totuși să fiu mai răbdătoare și mai relaxată, mai veselă și mai tonică. Aș vrea să fii mai atent la ce am eu nevoie și să te gândești mai mult la ce-mi doresc. Aș vrea să fim doi care împărțim aceleași lucruri. Să te completez și să mă susții. Să ne învelim cu sentimentele noastre și să fie bine :)

Luna mea

Luna august este luna mea. E un fel de decembrie pentru mine.
August = surprize + vacante + aniversari
Si astazi a venit prima surpriza (bine, nu chiar surpriza, nu e ca si cum nu as fi stiut ce am comandat :p)!

In sfarsit, al meu!

Luna asta ma rasfat :)

Sindromul Florenta

Există o boală a celor care sunt înconjurați de prea mult frumos. Nu știam până astăzi. Sindromul lui Stendhal sau Sindromul Florența.
Încercând să citesc despre nemiloasa boală am găsit articolul de mai jos, pe care îl citez în întregime. Că prea frumos descrie locurile acelea.
Eu sunt bolnavă, așadar. Sufăr de atâția ani de boala frumosului în exces. Și nici nu știam :) Dar poate așa se explică de ce acum cu greu îmi mai oferă satisfacție un oraș. Și de ce alerg către locuri cât mai izolate în vacanțele mele. Închid ochii. Sunt din nou acolo. Recomand. Îmbolnăviți-vă și voi.

Timp de cateva decade bune, maladia s-a numit "boala turistului". Apoi i-au gasit un titlu mai potrivit - "Sindromul lui Stendhal". Filosoful a vizitat Florenta pentru prima data in 1817. Atunci a suferit primul atac de panica. 
Maladia l-a cuprins in timp ce vizita Santa Croce, catedrala construita de Nicolini, acolo unde se afla ramasitele lui Michelangelo, ale lui Machiavelli si ale lui Galileo. Aici Stendhal a observat frescele de pe tavan create de Giotto si, invins de emotie, a exclamat "Am fost intr-un fel de extaz, de la ideea ca ma aflam in Florenta, aproape de mormintele acestor personalitati celebre... Am avut senzatii celeste...Totul vorbea atat de viu sufletului meu. Ah, numai de as putea uita! Inima mi-a batut mai repede, am avut 'nervi', cum li se spune la Berlin. Viata s-a scurs din mine. Mergeam cu teama de a nu ma prabusi" (Napoli si Florenta: O calatorie de la Milano la Reggio - 1817). Unii merg la Roma pentru a vizita Roma, Venetia pentru a vizita Venetia. Dar cine ajunge la Florenta o face pentru a-i vedea picturile. Nu exista galerie de pictura mai mare in Europa decat Uffizi, galerie de sculptura mai mare decat Bargello, nu exista opera de arta de o importanta simbolica mai mare decat David al lui Michelangelo. Apoi sunt Domul, Santa Croce si Santa Maria Novella, trei dintre cele mai impresionante biserici ale Italiei (si, prin urmare, ale lumii), Capella Brancacci (care adaposteste frescele lui Masaccio), Palazzo Pitti (colectia de arta particulara a familiei Medici), Capelle Medicee unde se afla sculpturile lui Michelangelo si multe, multe altele.Dar daca va limitati la arta, inseamna sa pierdeti un oras care are totusi si alte bogatii decat cultura si reputatia sa. Amo este raul care strabate Florenta si despre care localnicii spun ca da "inima orasului". "Viata", in schimb, este data de pietele si piatetele in care se inghesuie deopotriva artizani si buticuri exclusiviste (Gucci, Prada si Ferragamo fiind cele mai cunoscute). Orasul debordeaza de frumusete si romantism - Ponte Vecchio, trecut peste apa involburata si malurile prafuite ale raului considerat inima orasului, o bautura tarzie sorbita in tihna in Piazza della Signoria, ghivecele cu flori de la ferestrele caselor din cartierul vechi Oltrarno sau peisajele care se zaresc din biserica San Miniato. Florenta este un oras mai mereu impovarat de vizitatori. Pentru o vizita la Uffizi se fac programari si cu un an in avans, iar petrecerile din vara isi invita participantii de cu iarna. Tocmai de aceea, unii turisti au ales imprejurimile orasului. Mai ales in aceasta perioada a anului in care romanticele sate italiene infloresc si la propriu si la figurat. Aveti de ales intre Villa San Michele, un hotel situat chiar in dealurile de langa Florenta, Excelsior sau Grand, pentru cei mai pretentiosi care nu vor sa simta neaparat parfumul de tara al aerului primavaratic, sau Helvetia & Bristol, un hotel clasic in stil vechi cu antichitati, picturi si lemn lacuit care le-a fost casa de vacanta lui Stravinski, Pirandello si Bertrand Russell.Dar, pentru a va bucura de Florenta, abia daca e nevoie sa parasiti zona Santa Croce. Cele mai bune restaurante ale orasului, cele cu trei stele Michelin, sunt exact aici. Enoteca Pinchiorri ocupa, de exemplu, o buna parte chiar din palatul medieval in care se afla si Santa Croce. Bucataria florentina se poate imparti in doua categorii - "cucina povera" (a celor saraci, numiti de toscani si "mangiafagioli", adica "mancatori de fasole") si bucataria bogatilor, initiata de curtea dinastiei de Medici, ale carei banchete cu delicatese precum limba de paun si spectacole de genul privighetorilor care zburau din placinte erau la ordinea zilei. In Pinchiorri, restaurantele au stelele Michelin de cativa ani, asa ca nu e deloc greu de ghicit in ce categorie se incadreaza. Pivnitele lor adapostesc peste 80 de mii de sticle din cele mai renumite vinuri ale lumii. Pentru o experienta gastronomica mai putin formala, dar nu si mai putin exceptionala exista Cibreo, un local clasic toscan, sau Baldovino, unde un scotian, David Gardner, a reusit sa le vanda florentinilor cea mai buna mancare florentina. Cel mai vechi restaurant din Florenta, Buca Lapi, este o alegere buna mai ales pentru felul de mancare atat de celebrat si care l-a pastrat atata timp in topuri - "bistecca alla fiorentina" (o imensa friptura de vita). Nu desconsiderati nici localurile mai putin sofisticate cum ar fi Cantinetta dei Verrazzano (proprietatea unei vinarii Chianti) si Vivoli, vestita cofetarie specializata in faimoasa inghetata florentina. Inghetata de-o parte, arta de cealalta. Pe mijloc, shopping, shopping si iar shopping. Florenta. Toti designerii de elita sunt aici intr-o formula mult mai putin pretentioasa decat la Milano sau Roma. Cele mai multe boutique-uri sunt pe Via de' Tornabuoni si pe Via della Vigna Nuova. Tot aici gasiti si piese de arta, antichitati, chiar si farmacii care comercializeaza produse vechi si retete antice.

10 "comori" florentine

1. San Miniato al MonteO biserica florentina in stil roman care ofera privelisti superbe ale orasului si un interior tapetat cu arta.
2. Giardino di BoboliCea mai vizitata gradina a Italiei e bine-venita intr-un oras in care esti tentat sa petreci foarte mult timp in galerii de arta.
3. La SpecolaCel mai excentric mini-muzeu din Florenta prezinta o colectie de parti anatomice din ceara.
4. Santa Felicita"Depozitia", misticul tablou al lui Jacopo Pontormo, este unul dintre cele mai mari din Italia.
5. Museo BardiniColectia privata a unui dealer de arta al secolului 19.
6. Palazzo DavanzatiUn muzeu fascinant, care, dupa ani de restaurari, recreeaza un palat medieval florentin.
7. OrsamicheleO biserica faimoasa datorita exteriorului sau sculptat si al altarului somptuos care dateaza din secolul 14.
8. Museo dell'Opera del DuomoO cladire veche, o prezentare moderna, sculpturi renascentiste de Michelangelo si Donatello.
9. Palazzo Medici-RiccardiUn palat vast cu capela minuscula (Capella dei Magi) invelit de frescele narative ale lui Benozzo Gozzoli.
10. VivoliCea mai buna inghetata din Italia. Sau asa se lauda ei.

sursa: http://da.zf.ro/dupa-afaceri/arts-design/florenta-si-sindromul-lui-stendhal-3099615

Vanitate

Un mic răsfăț de 8 martie. De anul acesta și de anul trecut. Pentru comparație. 

Mai multe riduri sau mai multă lumină în priviri? :) 

Direct de pe cameră, fără postprocesare

Un ușor touch de specialist

Imagini fără drepturi de autor

Comment t'appelle tu?

La inceput eram Florentina - oficial si Flori - acasa si la scoala. Mai apoi am devenit Flo. Mai simplu, mai fresh, mai usor de pronuntat, in special pentru straini. Mai tarziu am fost Puiu, pentru scurt timp, urmat de Bubu, ceea ce am si ramas :) S-au adaugat Shakira sau Florance. 

Toate aceste nume mi-au fost date de cei de langa mine. Asa ma vad ei, asa sunt eu in ochii lor. Singurul pe care eu mi l-am ales este Florição.

O singura persoana. Atatea versiuni ale ei. Surpinzator, dar intuitiv. Cate roluri putem sa jucam in viata, suprapuse sau nu... Fiica, sora, prietena, iubita, colega, vesela, zambitoare, colorata, tonica, somnoroasa, adormita, dragastoasa, mieroasa, copilaroasa, visatoare, calatoare, plina de viata, cicalitoare, perseverenta, idealista, calma, detasata, implicata, orgolioasa, posesiva, iubitoare...

O combinatie unica pentru fiecare dintre cei din jur. Ca o sticla multifatetata si multicolora, careia fiecare ii vede o alta latura. In fiecare zi una noua.

Din tolba cu amintiri

Tehnica nu imi permite sa urc aici clipul. Asa ca fac trimitere la el, pana reusesc sa il adaug direct.

O poza poate sa aduca multe amintiri. Un filmulet reinvie de 100 de ori mai multe emotii. Nu le mai am pe toate, din pacate. Filmuletele, adica. :(

Tum - tum

Cel mai grav defect al unei fiinte umane este orgoliul. Orgoliul ne macina, ne mananca incet-incet. Ne anihilieaza orice alt impuls si se impune. Ne face sa pierdem tot ce avem, doar pentru a iesi el castigator. Intr-un final ne ramane mandria ca nu am plecat capul.

Dar orgoliul nu ne imbratiseaza atunci cand ramanem singuri, nu ne mangaie si nici nu ne spune ca totul va fi bine. Nu ne incalzeste nici trupul, nici sufletul. Nu ne tine companie si nu ne face sa zambim. 

Nu face nimic din ce ar face pentru noi cei pe care ii pierdem...din prea mult orgoliu. 

In schimb se bate cu pumnii in piept ca ne-a aparat imaginea. 

Oamenii sunt oameni. Ceea ce ii particularizeaza este lipsa perfectiunii. Gresesc. Au slabiciuni. Au (si alte) defecte. Au puncte slabe. Au zile proaste. Au nervi. Au suparari. Au sentimente.

Dar cand nu suntem capabili sa intelegem toate astea si, in plus, mai cautam si perfectiunea inexistenta...totul se spulbera. 

Toate incercarile imi reusisera din prima - examene, job, permis... nu puteam sa accept ca uneori e nevoie de mai multe incercari pentru a ajunge acolo unde doresti. Pretindeam perfecriunea la cei de langa mine, doar pentru ca mi-era teama de esec. Nu repetasem nici macar un examen. De ce as fi avut restanta in viata personala?! 

Cand bula s-a spart si m-am prezentat la tine cu valizele goale, gata sa le umplu cu cioburile sufletului meu, ai incercat sa ma faci sa ma razgandesc. Si atunci orgoliul meu s-a activat. Ce ar fi insemnat sa fac ceea ce imi cerea inima si sa renunt la ce imi pusesem in minte? Nu stiam ce inseamna sa incerci din nou atunci cand nu iti reuseste ceva. Si nu vroiam sa fiu o loser-ita. Asa ca m-am lasat in voia orgoliului. Atunci si de multe ori dupa. Eu trebuia sa am ultimul cuvant. Eu eram rationala, nu ma lasam induplecata se sentimente. Ma minteam ca o faceam pentru binele nostru. Ha-ha...

Eu nu acceptam sa fiu mintita, prostita, tradata. Pentru ca, ziceam eu, ma respectam. De fapt era vorba si despre mandrie si infatuare. Da, eu nu mintisem. Dar am facut-o pe urma. Si m-am razbunat...pe mine.

Sunt fericita acum?

Am depasit stadiul visator al copilariei? 

Pretul a fost prea mare. Mi-a ramas doar scrisul... Acum invat sa traiesc cu noua eu.

Am nevoie de o imbratisare! Si orgoliul nu e in stare sa mi-o dea...

The door is locked now, but it's opened if you're true

mi se face atât de dor că mă tem
că se întâmplă o crimă în noi, că moare ceva
de aceea aş vrea să îţi scriu un poem
să facă de gardă în inima ta

Poemul de garda - B. O. P.

Never me

Sursa: eu

Pijamale reci

Esti inca aici...
Desi eu iti spun sa pleci.

Sunt suparata...
Dar cand am ajuns din greseala la niste poze uitate undeva prin laptop m-am topit.

Somn usor!

Chiar dacă este azi

Chiar dacă ne-am retras

Şi bate vântu-n spate

Rece...

tu adu-mi înapoi 

vise-n perne moi

eu ştiu că te-am iertat.

Mami si tati

Am cei mai buni parinti din lume.
II iubesc, le multumesc si le cer iertare.

Am fost un copil bun, care le-a adus, sper eu, multe bucurii. Acum nu mai sunt asa. Dar ei sunt la fel de buni parinti. Chiar daca eu nu-i mai merit. Chiar daca eu nu sunt langa ei cand au nevoie, ei sunt mereu langa mine. Din umbra, gata sa ma ajute oricand, numai sa le spun de ce am nevoie. Si cand nu le spun, ei tot o fac, indirect. Pentru ca ei stiu.

Multumesc ca mi-ati inteles tacerea, chiar daca stiu ca nu v-a fost usor sa vedeti prin ce schimbari am trecut si cum am ajuns. Multumesc ca sunteti parintii mei!

No more

Pe cine mint? Nu mi-e bine... nu sunt bine... in niciun fel.
Azi a fost inca o zi de kk, de la inceput pana la sfarsit. Si a fost lunga. Si a urmat unei nopti de neodihna. Si mi-a aratat ca lumea e mica, prea mica uneori...

Restart? Pare o gluma rautacioasa acum. As vrea, dar inca sunt legata...
Asta seara, un ultim parfum. O ultima imbratisare. O inima grea.
Te sarut, ******* ***!

Nu mi-e bine... somn drag, mai treci si pe la mine?

Maine o sa fie mai bine...

Colt de lume

Daca ar fi vara, as sti unde sa ma refugiez. Nu as uita, dar m-as simti bine.
Dar intr-un noiembrie primavaratic unde pot sa merg si sa las totul in urma?
Mi-e dor de paradisul meu...

Depozitam...dar cheia cine o tine?

Am citit undeva un text despre experiente trecute si despre cum raman ele in continuare cu/in noi. Cu cateva zile in urma am dat peste un articol care m-a facut sa descopar ca unele defecte pe care le posed sunt mai serioase decat credeam. Asa ca m-am pus pe analizat. Si o fac in continuare. 

Viata ne arata din cand in cand cat de mici si neputinciosi suntem. Ne aduce in fata unor experiente pe care nu stim cum sa le infruntam. Ne lasa sa ne lovim singuri cu capul de pragul de sus, doar pentru a reusi sa mergem mai departe. Uneori invatam, alteori...

Cand exista rezolvare pentru o anumita situatie, atunci aceasta trebuie gasita. Pentru a nu ne aglomera sufletul, mintea si spatiile noastre de depozitare interioare cu amintiri si experiente neplacute. Sertarele din inima noastra trebuie permament golite, pentru a face loc experientelor placute pe care vrem sa le pastram acolo. Nu sunt facute sa depoziteze ganduri si amintiri triste. Exista riscul ca atunci cand deschidem unul din aceste sertare in cautarea unui moment vesel, sa ne loveasca multe regrete. Si nu am vrea asta.

Sunt totusi unele lucruri care raman nerezolvate, cumva suspendate si lasate in seama timpului... Dar asta nu inseamna ca e bine sa ramana invaluite in minciuni.  In lipsa adevarului, banuielile, dubiile, scenariile, supozitiile pun stapanire pe noi. Fara baze 100% reale, acestea nu fac decat sa ne ingroape tot mai adanc si sa ne sece de energie pana la ultima suflare. Si dupa aceea va fi prea tarziu... Prea tarziu sa ne trezim, sa credem, sa traim din nou.

Serotonină

Cuvântul de ordine pentru weekendul ce tocmai a trecut a fost serotonina. Am avut un sfârșit de săptămână plin, cu activități extrem de variate, generatoare de fericire, mulțumire și bună-dispoziție.

Am început ziua de sâmbătă biciclind în parc. O oră întreagă de energie, încheiată cu câteva minute de exerciții de gimnastică în aer liber. Efectul? Parcă aș fi consumat ciocolată neagră, ceai verde și ceva băuturi cu nume de tauri în cantități extrem de generoase :)) Dupa toată povestea asta eram ZEN! De regulă, eu și sportul, de orice fel, suntem antonime prin definiție, dar iată că de data asta colaborarea a dat rezultate :P Sper sa reușesc să fac acest mic truc la fiecare sfârșit de săptămână, cel puțin cât mai ține vremea bună.

A urmat o ședință de Ikea, altă activitate generatoare de bună-dispoziție pentru mine :) Mai ales că mi-am achiziționat poangul mult visat!!! Este super comod, ghici unde stau eu acum cu laptopul in brațe? :P Și imediat ce termin de scris articolul, îmi iau cartea și mă cufund în lectură. Abia aștept, probabil că doar dorința de a bea un ceai bun mă va mai ridica de aici :) 

Să continuăm, așadar... Duminica, începută leneș la orele prânzului, am petrecut-o la părinți, în compania Pufosului și a mac-ului meu drag, devenit cel mai util gadget pe care l-am avut vreodată. Am editat fotografiile de la evenimentul de săptămâna trecută.
Câteva exemple mai jos, dar nu cu personajele, pe care nu vrem să le prezentăm aici...

Mi-am dat seama totuși că nu îmi place foarte tare fotografia de eveniment, cum nu îmi plac nici portretele. Dar puneți-mă să fac fotografie de produs și sunt cea mai fericită! Asta pentru că ador să-mi creez singură compoziția, să alcătuiesc decoruri și să schimb luminile și unghiurile. Am mult mai multă libertate și spiritul creativ din dotare prinde aripi :)

Dar punctul forte al acestui sfârșit de săptămână a fost duminică seara când, întoarsă la mine, am reușit să pun în aplicare un plan mai vechi. Mi-am organizat dressing-ul. Pe categorii de haine. Și pe culori!!! Iar cămășile și rochiile de pe umerașe am încercat pe cât posibil să le asortez cu umerașele colorate. Am mania culorilor, dacă mai aveați dubii... :) 

Acum spațiul este mult mai aerisit iar lucrurile mult mai ușor de găsit. Like it!

Și să ne apropiem de final acum, că un text așa lung nu cred că am mai scris pe aici... Dacă nici astea nu sunt activități relaxante, atunci nu știu care altele să fie!? Am spus că am mâncat și tot felul de dulciuri, de la macaron, la prăjitura cu ciocolată și caramel de la Ikea și ciocolata de casă de la sis-ul meu? Cum să nu fiu fericită după toate astea?

Dar ce a dat personalitate acestui weekend pentru mine a fost întrebarea cuiva drag, care suna cam așa: "laptopul, poangul și ce altceva mai aveai pe listă? plicul roșu, nu-i așa?"

Da, plicul roșu mai lipsește și pot să declar că anul 2013 și-a luat revanșa pentru toată agitația pe care a adus-o în viața mea. Dar nu posesia materială a acestor lucruri este magia fericirii mele. Legătura lor cu o prezență dragă îmi aduce zâmbetul :)
Și poate că "plicul roșu" poate să mai aștepte, să nu forțăm totuși norocul, atât de schimbător... :)

Un ultim douazecisiceva

Gata, oficial mai am un singur an de 20-si-ceva, dupa aceea, de cate ori voi avea de completat vreun formular, voi schimba categoria de varsta.

Desi a 28-a aniversare a fost cea mai asteptata si cea mai dorita (mai ceva ca a 14-a sau a 18-a), anul asta nu a fost cel mai usor si nu as vrea sa-l mai repet. Sper, totusi, ca toate s-au intamplat cu un scop si incerc sa cred ca experienta este una productiva, constructiva, bla-bla-bla...

Anul cu numarul 29 m-a gasit in felul urmator:
- mai blonda ca niciodata :P
- mai echilibrata
- mai fericita (culmea!) ca in ultimii ani
- mai implinita

Plus ca am avut parte de o petrecere inedita, alaturi de vreo 50.000 de oameni necunoscuti, in fata unei scene pe care canta nimeni altul decat...Roger Waters :P

Si iata ce minunatii de flori super-parfumate am primit

Google cake

Google s-a gandit la mine astazi, iata cu ce imagine m-a intampinat :)