![]() |
| Firenze-le meu |
Se afișează postările cu eticheta tu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tu. Afișați toate postările
vineri, 8 august 2014
Mai e puțin
Am visat că eram în Firenze. Azi dimineață, răsfoind facebook-ul, am aflat că în urmă cu 594 de ani, pe 7 august, Brunelleschi a început construcția Dom-ului din Firenze. Mi-e dor de orașul ăsta :)
Dar acum aștept o vacanță grecească. O vacanță undeva aproape, cu plaje frumoase și mâncare bună, la soare, cu relaxare, zâmbete, culori și bucurii. Și emoții. Am emoții mari și număr zilele până pe 14. Poate că nu o să fie așa cum mi-aș dori eu să fie. Dar aș vrea totuși să fiu mai răbdătoare și mai relaxată, mai veselă și mai tonică. Aș vrea să fii mai atent la ce am eu nevoie și să te gândești mai mult la ce-mi doresc. Aș vrea să fim doi care împărțim aceleași lucruri. Să te completez și să mă susții. Să ne învelim cu sentimentele noastre și să fie bine :)
joi, 20 martie 2014
Ziua internationala a fericirii
Azi s-a scris si s-a vorbit despre fericire, mai mult ca in oricare alte zile. Nu pentru ca azi am fi mai fericiti, ci pentru ca azi am sarbatorit acest fenomen. Globalizarea, prin fenomenul de social media, a promovat astazi ziua internationala a fericirii.
Ce inseamna fericirea? Definitia spune ca e o stare de implinire sufleteasca, de multumire deplina, de satisfactie. Dar aplicat la mine, ce imi da mie aceasta stare de intensa implinire si multumire?
Raspunsul e ca multe lucruri si nimic - o rochita noua, o pereche de pantofi, o aroma placuta, o prajitura cu ciocolata, o seara cu prietenele, o plimbare, o poveste de vacanta, o vacanta in sine, o carte, un film, o persoana, tu...
Nu e o reteta standard, iar fericirea vine din lucruri mici. Dar nu fericirea adevarata. Acea fericire vine in mare parte de la tine. Restul doar o completeaza.
La inceput eram fericita ca erai, eram agitata, nerabdatoare, dornica sa te vad. Era fericirea aia ca dansul fluturilor.
Acum.... acum sunt fericita ca esti bine. Am fost fericita sa te vad ca iti parchezi motocicleta, desi nu stiam... Acum sunt asezata, recunoascatoare, oarecum multumita, e acea fericire ca valsul lin al unei papadii suflate. Acum fericirea nu mai e perfecta, dar e a mea!

dintr-o lucrare niciodata terminata
luni, 3 martie 2014
Curcubeu
Insist cu primăvara mea colorată, care contrastează puternic cu primăvara de afară...
În casă, eu am parfum. Parfum de flori și raze de curcubeu. Curcubeul meu, care mă va încălzi în zilele ce urmează.
"Oare florile vorbesc intre ele?"
În casă, eu am parfum. Parfum de flori și raze de curcubeu. Curcubeul meu, care mă va încălzi în zilele ce urmează.
"Oare florile vorbesc intre ele?"
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
That look
You have that look, they told me while staring at my finger :)
No, it's not that, I said.
Si totusi, sunt impacata, multumita...poate chiar fericita... Si tocmai de aceea imi este atat de greu sa inteleg serile ca cea de ieri, de ce se intampla? As vrea sa vezi si tu ca I have that look, ca am tot ce am nevoie.
As vrea sa fie mereu dimineata. Pentru ca dimineata zambesc si imbratisarile sunt calde :)

duminică, 1 decembrie 2013
Din tolba cu amintiri
Tehnica nu imi permite sa urc aici clipul. Asa ca fac trimitere la el, pana reusesc sa il adaug direct.
O poza poate sa aduca multe amintiri. Un filmulet reinvie de 100 de ori mai multe emotii. Nu le mai am pe toate, din pacate. Filmuletele, adica. :(
marți, 19 noiembrie 2013
Just pretend...
“De ce este îmbrăţişarea un instrument vindecător atât de eficient? Până nu demult credeam că luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecătoare, dar ele nu înseamnă nimic prin comparaţie cu îmbrăţişarea.”
Osho, Cartea despre ego
Din bratele tale intotdeauna am vazut lumea altfel. Intre bratele tale ma regaseam pe mine, ma linisteam. Suntem doua piese care se imbina perfect, croiti unul pentru dimensiunile celuilalt. Printr-o imbratisare devenim unul. Fara cuvinte, fara explicatii. Lumea dimprejur dispare, ramanem doar noi doi, orice umbra de dizolva. Sentimentul pe care mi-l da o imbratisare a ta...
Cele mai frumoase amintiri, cel mai dulce somn, cele mai calde mangaieri. Mi le-ai oferit prin imbratisari. Mi-ai sters lacrimile, mi-ai indepartat durerile.
Ti-am spus candva ca atunci cand ma tii in brate trece orice suparare as avea. Mi-ai raspuns ca asta inseamna sa avem sentimente unul pentru celalalt. Alta data ti-am spus ca numai cu tine ma simt asa de bine. Mi-ai spus ca nici tu nu ai intalnit alte brate care sa-ti alunge singuratatea, asa cum fac ale mele.
Atunci cand ma imbratisezi, lumea e a noastra. Totul pana la cuvinte. Cand intervin vorbele totul se spulbera... Apare o teama care ma inspaimanta, teama de tine, teama de mine...
sâmbătă, 16 noiembrie 2013
marți, 12 noiembrie 2013
Pijamale reci
Esti inca aici...
Desi eu iti spun sa pleci.
Sunt suparata...
Dar cand am ajuns din greseala la niste poze uitate undeva prin laptop m-am topit.
Somn usor!
Chiar dacă este azi
Chiar dacă ne-am retras
Şi bate vântu-n spate
Rece...
tu adu-mi înapoi
vise-n perne moi
eu ştiu că te-am iertat.
luni, 21 octombrie 2013
Prediction
I see many people crossing your path today with presents and good wishes.
I also see the particularly nice person who sent you this card.
Oh yes, and now I see you giving this person a huge piece of birthday cake.
Remember: the mystic sheep never lies!
:)
luni, 23 septembrie 2013
Serotonină
Cuvântul de ordine pentru weekendul ce tocmai a trecut a fost serotonina. Am avut un sfârșit de săptămână plin, cu activități extrem de variate, generatoare de fericire, mulțumire și bună-dispoziție.
Am început ziua de sâmbătă biciclind în parc. O oră întreagă de energie, încheiată cu câteva minute de exerciții de gimnastică în aer liber. Efectul? Parcă aș fi consumat ciocolată neagră, ceai verde și ceva băuturi cu nume de tauri în cantități extrem de generoase :)) Dupa toată povestea asta eram ZEN! De regulă, eu și sportul, de orice fel, suntem antonime prin definiție, dar iată că de data asta colaborarea a dat rezultate :P Sper sa reușesc să fac acest mic truc la fiecare sfârșit de săptămână, cel puțin cât mai ține vremea bună.
A urmat o ședință de Ikea, altă activitate generatoare de bună-dispoziție pentru mine :) Mai ales că mi-am achiziționat poangul mult visat!!! Este super comod, ghici unde stau eu acum cu laptopul in brațe? :P Și imediat ce termin de scris articolul, îmi iau cartea și mă cufund în lectură. Abia aștept, probabil că doar dorința de a bea un ceai bun mă va mai ridica de aici :)
Să continuăm, așadar... Duminica, începută leneș la orele prânzului, am petrecut-o la părinți, în compania Pufosului și a mac-ului meu drag, devenit cel mai util gadget pe care l-am avut vreodată. Am editat fotografiile de la evenimentul de săptămâna trecută.
Câteva exemple mai jos, dar nu cu personajele, pe care nu vrem să le prezentăm aici...
Mi-am dat seama totuși că nu îmi place foarte tare fotografia de eveniment, cum nu îmi plac nici portretele. Dar puneți-mă să fac fotografie de produs și sunt cea mai fericită! Asta pentru că ador să-mi creez singură compoziția, să alcătuiesc decoruri și să schimb luminile și unghiurile. Am mult mai multă libertate și spiritul creativ din dotare prinde aripi :)

Dar punctul forte al acestui sfârșit de săptămână a fost duminică seara când, întoarsă la mine, am reușit să pun în aplicare un plan mai vechi. Mi-am organizat dressing-ul. Pe categorii de haine. Și pe culori!!! Iar cămășile și rochiile de pe umerașe am încercat pe cât posibil să le asortez cu umerașele colorate. Am mania culorilor, dacă mai aveați dubii... :)
Acum spațiul este mult mai aerisit iar lucrurile mult mai ușor de găsit. Like it!
Și să ne apropiem de final acum, că un text așa lung nu cred că am mai scris pe aici... Dacă nici astea nu sunt activități relaxante, atunci nu știu care altele să fie!? Am spus că am mâncat și tot felul de dulciuri, de la macaron, la prăjitura cu ciocolată și caramel de la Ikea și ciocolata de casă de la sis-ul meu? Cum să nu fiu fericită după toate astea?
Dar ce a dat personalitate acestui weekend pentru mine a fost întrebarea cuiva drag, care suna cam așa: "laptopul, poangul și ce altceva mai aveai pe listă? plicul roșu, nu-i așa?"
Dar ce a dat personalitate acestui weekend pentru mine a fost întrebarea cuiva drag, care suna cam așa: "laptopul, poangul și ce altceva mai aveai pe listă? plicul roșu, nu-i așa?"
Da, plicul roșu mai lipsește și pot să declar că anul 2013 și-a luat revanșa pentru toată agitația pe care a adus-o în viața mea. Dar nu posesia materială a acestor lucruri este magia fericirii mele. Legătura lor cu o prezență dragă îmi aduce zâmbetul :)
Și poate că "plicul roșu" poate să mai aștepte, să nu forțăm totuși norocul, atât de schimbător... :)
Și poate că "plicul roșu" poate să mai aștepte, să nu forțăm totuși norocul, atât de schimbător... :)
marți, 13 august 2013
duminică, 11 august 2013
Noi toti
Aseara, in timp ce ma tineai in brate, adormeam ascultand asta
...ultimele amintiri sonore din vacanta ce tocmai s-a dus.
soare, bronz, nisip, mare, stele, pepeni, peste, filme, tantari... tabloul acelui colt de lume, gusturi si culori care nicaieri nu sunt mai frumoase ca acolo...

Promite-mi ca nu uiti
Ca nu uiti niciodata
Din toate astea n-am ramas
Decat noi doi...
Noi toti
vineri, 2 august 2013
Tricoul
Te-am visat azi noapte, dar totul era ca in cantecul ala cu Tricoul de la Butterflies in my stomach - da-i un search ca sa vezi despre ce vorbesc update - am adaugat eu clipul.
Nu am crezut ca o sa faci vreodata asa ceva, intotdeauna te-am vazut mai sus decat atat... Am crezut ca vrei ceva numai al tau, am crezut ca esti mult prea mandru, inteligent si cu ambitii mult mai mari!
Ce ciudate sunt relatiile interumane...

miercuri, 31 iulie 2013
luni, 29 iulie 2013
Asta esti tu
Ce-mi place mie sa fac? m-ai intrebat, sub forma de test...
Ti-am raspuns in cuvinte. Iata si raspunsul ilustrat acum
http://en.ipanda.com/live/
Asta esti tu :)
Ti-am raspuns in cuvinte. Iata si raspunsul ilustrat acum
http://en.ipanda.com/live/
Asta esti tu :)
duminică, 28 iulie 2013
sâmbătă, 13 iulie 2013
Plimbare nocturna
Sentimentul acela cand vad pe strada pe cineva care poarta un tricou ca al tau... Un nod mi se pune in gat si raman pe loc si ma uit la acea persoana ca la o fantoma...
Amintirea ta este prezenta in orice frunza ce se misca in adierea vantului, in orice lumina jucausa trimisa de razele soarelui, in orice umbra apare la caderea noptii sub cerul instelat.
In curand voi privi din nou stelele, asa cum le-am privit noi candva, intr-o noapte calda de vara, chiar daca acum nu le voi mai vedea de jos, voi fi sus printre ele...
joi, 11 iulie 2013
Ce faci la ora cand mi-e dor de tine?
...si niciodata nu i-am spus cuiva dragoste, iubire sau iubi, principesa... :P [...] Mi-e dor de frumoasa mea bubu :-* (octombrie 2010)
Schimband SIM-ul dintr-un telefon in altul, am gasit niste mesaje vechi. Citindu-le acum, nu-mi vine sa cred ca au fost candva reale... De ce nu mai sunt, suflet drag?
luni, 8 iulie 2013
Mi-e dor de somn
Ora 3.00 A.M.
Sunt deja cateva saptamani de cand la aceste ore tarzii ale noptii somnul mi se intrerupe si ochii mi se deschid. Si cu greu adorm la loc. Daca de obicei starea de veghe dura o jumatate de ora, maxim o ora, azi noapte nu am putut sa adorm la loc pentru mai bine de 3 ore... Am numarat, m-am rugat, am citit, am ascultat muzica. Degeaba...
Plang... Si de data asta nu mai plang pentru tine, plang pentru mine. Vreau o viata normala, cu un ritm normal. Ce e de facut? Mi se spune ca e esential sa mananc. Dar pentru mine e vital sa dorm!
Nu poti sa dispari asa, e prea cinic si prea josnic sa faci asta.
Eu ti-am redat libertatea, uitand de a mea. Reda-mi si tu linistea! In egoismul tau oare nu mai exista un gram de umanitate?
Stii ca pentru mine solutia nu e sa te evapori si sa stergi orice urma, stii ca este chiar opusul a ceea ce am eu nevoie, si totusi...
Ai promis, dar a trecut o saptamana si nu am mai auzit de tine...
duminică, 7 iulie 2013
J & C
Am visat urat si m-am trezit cautandu-te sa ma linistesti. Dar tu nu erai langa mine.
Am deschis calculatorul, vroiam sa vad ce faci, dorul de tine ma ardea.
Atunci am vazut, draga Joel, ca incepusei procesul prin care ma stergeai din amintirile tale.
Incerc sa imi fac curaj sa o fac si eu.
As vrea sa reusim si noi sa evadam in timpul procedurii...
Oare timpul mai are rabdare cu noi? Mi-e teama...
Au mai ramas cateva zile, multe lucruri de facut...
Dar te rog, nu uita ca langa tine a existat candva o Clementine A TA!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)