Anul trecut, in primavara, am primit o carte - ghidul Bangkok-ului. Stiam ca imi va fi de folos candva. Jumatate de an mai tarziu, cand la noi incepeau zilele mohorate de toamna, imi impachetam rochite si sandale pentru caldura Asiei de Sud-Est.
Tot anul trecut, in vara, am primit o alta carte - America dezgolita de la brau in jos. Iar acum am in inbox un nou bilet electronic. Numai ca de data asta voi lasa acasa lunile de vara, la schimb pentru iarna sudica. That's a first...
Acum cateva saptamani mi-am cumparat o carte de calatorii. Despre Tibet. Oare ce o sa fac la toamna?
Se afișează postările cu eticheta poze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poze. Afișați toate postările
duminică, 1 martie 2015
duminică, 28 decembrie 2014
Despre soare la o latitudine extrem de mică
A fost și soare în București, cu câteva zile înainte de Crăciun. Atât cât să ne lase să ieșim din case pentru cumpărături și vizite. Acum ninge și e frig. Dar ce mai contează? Avem provizii de sarmale și cozonac, putem să ne dedicăm activităților indoor. Jocuri, filme, cărți, poze, planuri.
M-aș întoarce puțin la soare totuși. Mă uit la poze. E cald, înnăbușitor, chiar și seara. Sunt tot eu, suntem tot noi. Dar suntem departe, la multe grade Celsius, longitudinale și latitudinale de casă. Sunt norocoasă. Stau în echilibru deasupra Ecuatorului. Și ca un copil mic mă bucur de fiecare gură de aer, mireasmă, adiere, chip văzut, zâmbet schimbat, mă mir de tot ce văd și îmi amintesc unde sunt. Și totul este un wow!
Adaptarea este ușoară, totul este ușor de intuit și înțeles, guvernat de ordine. Metrou cu un sistem inteligent de acces, pentru a eficientiza călătoriile, disciplină - se stă la coadă pentru urcare, curățenie - nu se mănâncă în spațiile publice. Oamenii, tineri și bătrâni, stau cu nasul în telefoane și tablete. Surprinzător, wireless-ul fiind extrem de prețios acolo, nu ca la noi. Mall-uri multe, se intră/iese (de) la metrou prin mall, se traveresează strada prin mall, se intră în spital prin mall. În intersecțiile mari, în funcție de direcția în care vrei să ieși de la metrou, treci printr-un alt mall. Cum spune ghidul meu online, Singapore este singurul mall care face parte din ONU. Nu se face economie la aer condiționat, în toate spațiile închise - metrou, magazine, hoteluri. Se circulă pe partea stângă, atât rutier, cât și pietonal, fie că sunt trotuare sau scări rulante, lucru care nu părea la fel de bine definit în Londra, din care tocmai veneam noi. Traversarea se face doar pe la trecerea de pietoni, ceea ce nu va mai fi valabil în următoarea noastră destinație, unde zebra de pe șosea nu era luată în seamă de nimeni. În zonele școlilor și ale spitalelor, pe lângă clasicul buton de "press for green man" există posibilitatea schimbării instantanee a culorii semaforului cu cartele speciale, de către elevi și bătrâni. În zonele rezidențiale sunt ceva mai puține malluri, în schimb este o invazie de magazine de corpuri de iluminat, cam ca băncile și farmaciile la parterul blocurilor în București. Clădirile nu au parter, primul nivel fiind etajul 1. Celebrul Please mind the platform gap se traduce pe liniile care merg în cartierele etnicilor chinezi și indieni printr-un amuzant pentru noi But heapi heapi...
În Singapore, ca oriunde în Asia, it's all about the streets. Ne-am plibat pe străzi, în cartiere rezidențiale sau business, în zona nouă cu zgârâie-nori, dar și în cea cu clădiri coloniale ...
am bătut la pas și cartierul roșu, dar și zona naturală a parcurilor, pădurilor de mangrove și a plajelor ...
am alergat prin parcul de distracții ...
Ne-am plimbat cu metroul ...
Am făcut night safari printre lei, hiene și elefanți. Am mirosit orhideele. Ne-am urcat în copaci pentru a ne bucura de lumini, culori și muzică ...
Mi-a plăcut mult mai mult decât am crezut la început. Am vrut să ajung acolo, cu mai multă forță decât vreau acum acea pereche de cizme super-frumoase, dar cu un preț peste limita pe care aș plăti-o eu pe un bun material, chiar dacă mi-l permit. Sau decât vreau acel palton alb care mi s-ar potrivi atât de bine, dar care rămâne totuși prea scump pentru o haină de la mine din dulap. De când m-am întors, citind și impresiile altora, am tot mai mult chef să mai calc pe acolo. Și voi mai ajunge, I'm pretty sure about that! Little India mă cheamă înapoi :) Happy kid vrea soare.
M-aș întoarce puțin la soare totuși. Mă uit la poze. E cald, înnăbușitor, chiar și seara. Sunt tot eu, suntem tot noi. Dar suntem departe, la multe grade Celsius, longitudinale și latitudinale de casă. Sunt norocoasă. Stau în echilibru deasupra Ecuatorului. Și ca un copil mic mă bucur de fiecare gură de aer, mireasmă, adiere, chip văzut, zâmbet schimbat, mă mir de tot ce văd și îmi amintesc unde sunt. Și totul este un wow!
Adaptarea este ușoară, totul este ușor de intuit și înțeles, guvernat de ordine. Metrou cu un sistem inteligent de acces, pentru a eficientiza călătoriile, disciplină - se stă la coadă pentru urcare, curățenie - nu se mănâncă în spațiile publice. Oamenii, tineri și bătrâni, stau cu nasul în telefoane și tablete. Surprinzător, wireless-ul fiind extrem de prețios acolo, nu ca la noi. Mall-uri multe, se intră/iese (de) la metrou prin mall, se traveresează strada prin mall, se intră în spital prin mall. În intersecțiile mari, în funcție de direcția în care vrei să ieși de la metrou, treci printr-un alt mall. Cum spune ghidul meu online, Singapore este singurul mall care face parte din ONU. Nu se face economie la aer condiționat, în toate spațiile închise - metrou, magazine, hoteluri. Se circulă pe partea stângă, atât rutier, cât și pietonal, fie că sunt trotuare sau scări rulante, lucru care nu părea la fel de bine definit în Londra, din care tocmai veneam noi. Traversarea se face doar pe la trecerea de pietoni, ceea ce nu va mai fi valabil în următoarea noastră destinație, unde zebra de pe șosea nu era luată în seamă de nimeni. În zonele școlilor și ale spitalelor, pe lângă clasicul buton de "press for green man" există posibilitatea schimbării instantanee a culorii semaforului cu cartele speciale, de către elevi și bătrâni. În zonele rezidențiale sunt ceva mai puține malluri, în schimb este o invazie de magazine de corpuri de iluminat, cam ca băncile și farmaciile la parterul blocurilor în București. Clădirile nu au parter, primul nivel fiind etajul 1. Celebrul Please mind the platform gap se traduce pe liniile care merg în cartierele etnicilor chinezi și indieni printr-un amuzant pentru noi But heapi heapi...
În Singapore, ca oriunde în Asia, it's all about the streets. Ne-am plibat pe străzi, în cartiere rezidențiale sau business, în zona nouă cu zgârâie-nori, dar și în cea cu clădiri coloniale ...
![]() |
| zona rezidențială |
![]() |
| trafic de noapte în zona rezidențială |
![]() |
| zona business |
![]() |
| multă sticlă |
![]() |
| 31 octombrie, 30 grade Celsius, 90% umiditate, brazi împodobiți |
![]() |
| Floare de lotus, Casa științei |
![]() |
| Primăria |
![]() |
| european style |
am bătut la pas și cartierul roșu, dar și zona naturală a parcurilor, pădurilor de mangrove și a plajelor ...
![]() |
| mangrove |
![]() |
| faună locală (șopârla imensă mi-a scăpat, din păcate) |
![]() |
| capătul lumii |
![]() |
| liniște |
![]() |
| am pășit în China Town |
![]() |
| zona etnică ordonată și modernă CT |
![]() |
| culori și decoruri specifice CT |
![]() |
| comerț, relax, mâncare CT |
![]() |
| templu CT |
![]() |
| oh da, Little India |
![]() |
| culori LI |
|
![]() |
| Be Nice |
![]() |
| în țara oglinzilor |
Am făcut night safari printre lei, hiene și elefanți. Am mirosit orhideele. Ne-am urcat în copaci pentru a ne bucura de lumini, culori și muzică ...
![]() |
| parfum de orhidee |
![]() |
| și una roz |
![]() |
| și alte culori |
![]() |
| și ei au vacanță |
![]() |
| the best part, tree climbing |
![]() |
| and enjoying the view |
![]() |
| tot un fel de oglindă |
Mi-a plăcut mult mai mult decât am crezut la început. Am vrut să ajung acolo, cu mai multă forță decât vreau acum acea pereche de cizme super-frumoase, dar cu un preț peste limita pe care aș plăti-o eu pe un bun material, chiar dacă mi-l permit. Sau decât vreau acel palton alb care mi s-ar potrivi atât de bine, dar care rămâne totuși prea scump pentru o haină de la mine din dulap. De când m-am întors, citind și impresiile altora, am tot mai mult chef să mai calc pe acolo. Și voi mai ajunge, I'm pretty sure about that! Little India mă cheamă înapoi :) Happy kid vrea soare.
![]() |
| la vânătoare de avioane |
duminică, 21 decembrie 2014
Another kind of selfie
Vin sărbătorile, happy happy joy joy. Așa cum a evoluat în timp Crăciunul, aproape că nici nu mai știm care îi sunt originile. În schimb, pachetul all inclusive conține una bucată brăduț frumos împodobit, colinde interpretate de talentați sau (ne)talentați, după posibiliăți, mâncare multă, dar multă să fie, cam de 3-4 ori cât putem să mâncăm de regulă și nu în cele din urmă cadouri.
Brăduț am, pentru că îmi place mirosul lui, mă bucură culorile, profit de ocazie să schimb pentru scurtă perioadă decorul în casă. La mâncare pot să renunț fără prea multe păreri de rău sau pofte. Dar cadourile îmi plac. Și în apărarea mea pot să spun că aș vrea oricând să primesc ceva, nu doar acum. Pentru că sunt semne că am lângă mine persoane care mă iubesc și vor să mă suprindă plăcut și să îmi ofere zâmbete. Dar deja dezbatem altceva.
Revenind la listele lungi de cadouri pentru familie, prieteni, colegi, etc. ... Să nu fiu înțeleasă greșit, îmi face plăcere să ofer, la fel de multă ca atunci când primesc, dar aceleași întrebări de fiecare dată, inspirație mai multă sau mai puțină, buget da și nu prea... De aceea, clipurile astea din seria Sorry, I spent it on myself mi s-au părut salvatoare, super amuzante, extrem de actuale :)
Dacă aplic și eu tactica asta, poate voi aduce în garderoba mea o geacă nouă și ghetuțele pe care le-am ochit azi :p
Brăduț am, pentru că îmi place mirosul lui, mă bucură culorile, profit de ocazie să schimb pentru scurtă perioadă decorul în casă. La mâncare pot să renunț fără prea multe păreri de rău sau pofte. Dar cadourile îmi plac. Și în apărarea mea pot să spun că aș vrea oricând să primesc ceva, nu doar acum. Pentru că sunt semne că am lângă mine persoane care mă iubesc și vor să mă suprindă plăcut și să îmi ofere zâmbete. Dar deja dezbatem altceva.
Revenind la listele lungi de cadouri pentru familie, prieteni, colegi, etc. ... Să nu fiu înțeleasă greșit, îmi face plăcere să ofer, la fel de multă ca atunci când primesc, dar aceleași întrebări de fiecare dată, inspirație mai multă sau mai puțină, buget da și nu prea... De aceea, clipurile astea din seria Sorry, I spent it on myself mi s-au părut salvatoare, super amuzante, extrem de actuale :)
Dacă aplic și eu tactica asta, poate voi aduce în garderoba mea o geacă nouă și ghetuțele pe care le-am ochit azi :p
marți, 9 decembrie 2014
Hai să ne jucăm!
Pentru că atunci când vârsta este mereu pe plus, spiritul are un curs invers proporțional, uneori, atunci când vrem să achieve something, soluția este să ne jucăm.
Și asta am făcut și eu, m-am jucat. Mai jos se vede cu ce.
Ideile serioase vin din ghidușii. Se pare că însuși Enstein a fost ajutat de materia lui cenușie mereu tânără.
Și asta am făcut și eu, m-am jucat. Mai jos se vede cu ce.
Ideile serioase vin din ghidușii. Se pare că însuși Enstein a fost ajutat de materia lui cenușie mereu tânără.
Pozele imi aparțin, chiar și fără semnătură. So, same rights here.
Țările, puține... dar bune!
sâmbătă, 29 noiembrie 2014
Luminite si castane coapte
Am plecat din Bucuresti si putin mai tarziu a inceput sa ninga. Ma uit la imaginile de acasa si cumva imi pare rau. Ca nu ma pot bucura si eu de zapada. Unde sunt eu ploua infernal.
Dar asa suntem noi, sclavii joburilor plictisitoare de birou, cu programe fixe. In cele doua zile libere de la sfarsitul saptamanii nu stim ce sa facem mai intai, sa dormim mai mult, sa facem curatenie si sa mergem la cumparaturi, sa vizitam parintii sau sa ne intalnim la un ceai cald cu prietenii. Cand prindem 3 zile libere legate ne luam lumea in cap, bucurandu-ne ca putem sa iesim din programul repetitiv al unei saptamani normale.
Scriu dintr-un pat pufos din Deva. Ne-am oprit in Sibiul nostru frumos, sa vedem luminitele. Maine vedem noi incotro. Sper doar sa ne ajumga zapada din urma.
Noapte buna!
Dar asa suntem noi, sclavii joburilor plictisitoare de birou, cu programe fixe. In cele doua zile libere de la sfarsitul saptamanii nu stim ce sa facem mai intai, sa dormim mai mult, sa facem curatenie si sa mergem la cumparaturi, sa vizitam parintii sau sa ne intalnim la un ceai cald cu prietenii. Cand prindem 3 zile libere legate ne luam lumea in cap, bucurandu-ne ca putem sa iesim din programul repetitiv al unei saptamani normale.
Scriu dintr-un pat pufos din Deva. Ne-am oprit in Sibiul nostru frumos, sa vedem luminitele. Maine vedem noi incotro. Sper doar sa ne ajumga zapada din urma.
vineri, 14 noiembrie 2014
O fotografie vorbeste
Candva dependenta de planuri si programe fixe, avida sa nu pierd nimic, citeam, schitam, calendarizam, pana cand vacanta mea arata mai exacta decat agenda de la birou.
Acum citesc doar cat imi trebuie sa stiu unde ar trebui sa cautam cazarea. Am cateva surse de inspiratie care ma ajuta mereu. Ce e musai sau de ce ar trebui sa ma feresc si cam atat.
Asa cum bine se spune ca experienta te invata, pana nu calci intr-un loc, oricum nu-l poti intelege. Dupa un prim contact si plimbari la intamplare, abia atunci incep sa-l simt si sa ma orientez. Si atunci e momentul sa rasfoiesc cate un ghid salvat pe telefon si sa facem planul pentru ziua urmatoare.
Si dupa ce ma intorc acasa, am obiceiul sa mai citesc cate ceva, cum ar veni, pentru fixarea celor aflate si vazute. Si atunci ghidul prinde viata, devine palpabil si imi vorbeste. Si abia atunci imi dau seama ca am inceput sa simt locul si imi doresc sa mai ajung o data acolo. Nu ca sa recuperez lista destul de lunga (evident) de ce nu am vazut, ci sa strabat aceleasi strazi, dar sa le descifrez si inteleg altfel.
La doar o saptamana dupa ce mi-am luat zborul, as vrea sa fiu din nou in Bangkok...
A little bit sad... Fantastic cat de mult pot sa insemne niste fotografii. Desi par doar niste capturi ale unor locuri fizice. Dar de fapt, atunci cand cautam in pozele vechi, nu de imaginea de acolo ne e dor, ci de sentimentul pe care l-am prins in poza, o data cu catedrala sau statuia sau copacul...
Din insulele Europei si ale primaverilor vesnice aruncate in Atlantic, pana la taramul sprijinit pe Ecuator, care te face sa te simti in echilibru aproape perfect pe Pamant, acolo am strans amintirile unor momente speciale. Privindu-le, revad zambetele sau aud glumele pe care le-am facut atunci cand am capturat imaginea. O fotografie vorbeste mai mult decat arata.
Imi vreau pozele inapoi...
Acum citesc doar cat imi trebuie sa stiu unde ar trebui sa cautam cazarea. Am cateva surse de inspiratie care ma ajuta mereu. Ce e musai sau de ce ar trebui sa ma feresc si cam atat.
Asa cum bine se spune ca experienta te invata, pana nu calci intr-un loc, oricum nu-l poti intelege. Dupa un prim contact si plimbari la intamplare, abia atunci incep sa-l simt si sa ma orientez. Si atunci e momentul sa rasfoiesc cate un ghid salvat pe telefon si sa facem planul pentru ziua urmatoare.
Si dupa ce ma intorc acasa, am obiceiul sa mai citesc cate ceva, cum ar veni, pentru fixarea celor aflate si vazute. Si atunci ghidul prinde viata, devine palpabil si imi vorbeste. Si abia atunci imi dau seama ca am inceput sa simt locul si imi doresc sa mai ajung o data acolo. Nu ca sa recuperez lista destul de lunga (evident) de ce nu am vazut, ci sa strabat aceleasi strazi, dar sa le descifrez si inteleg altfel.
La doar o saptamana dupa ce mi-am luat zborul, as vrea sa fiu din nou in Bangkok...
A little bit sad... Fantastic cat de mult pot sa insemne niste fotografii. Desi par doar niste capturi ale unor locuri fizice. Dar de fapt, atunci cand cautam in pozele vechi, nu de imaginea de acolo ne e dor, ci de sentimentul pe care l-am prins in poza, o data cu catedrala sau statuia sau copacul...
Din insulele Europei si ale primaverilor vesnice aruncate in Atlantic, pana la taramul sprijinit pe Ecuator, care te face sa te simti in echilibru aproape perfect pe Pamant, acolo am strans amintirile unor momente speciale. Privindu-le, revad zambetele sau aud glumele pe care le-am facut atunci cand am capturat imaginea. O fotografie vorbeste mai mult decat arata.
Imi vreau pozele inapoi...
duminică, 9 noiembrie 2014
Coming back home. Stop
A trecut. Inca un zbor pana acasa. Back to frig, trezit de dimineata, serviciu, mancare normala, romana, partea dreapta a strazii, trotuarelor, scarilor rulante.
Dar happy kid ramane :)
Dar happy kid ramane :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





















































