Ancuta, veniiiim

Micul circuit al Moldovei este aproape schitat. Peste cateva ore pornim la drum.
Iar obiectivul pe care il astept cu cea mai mare nerabdare este... Hanul Ancutei!!! :)

Daca as fi o gurmanda, mi-ar ploua in gura numai gandindu-ma la rata umpluta cu sarmale, purcelus de lapte la cuptor, bors de gaina, tochitura moldoveneasca, alivenci si poale-n brau.
Dar ce ma incanta pe mine e intalnirea cu lumea lui Sadoveanu, care va deveni de acum palpabila si reala. Oh, can't wait for day 3!

Cei care privesc cerul

Am facut un calcul si viata unui american valoreaza cat viata a 80.000 de rwandezi. Acesta a fost raspunsul venit din partea autoritatilor internationale, atunci cand trupele ONU prezente in Rwuanda au cerut intariri, in timpul razboiului civil. Nu numai ca nu au primit intariri, dar trupele deja prezente acolo au fost retrase, ramanand un efectiv de doar circa 270 de soldati de la peste 1000, cati erau initial (sper ca am retinut bine cifrele).

Inca un film care ne pune pe ganduri atunci cand iesim din sala de cinema. Ne face sa ne gandim, sa ne punem intrebari, sa ne revoltam.

Cine nu l-a vazut inca, ar face bine sa il aiba pe lista. Watchers of the sky deschide mintea si ne face sa cunoastem lumea in care traim, oamenii printre care ne miscam. Ne poarta printre cele mai mari conflicte ale secolului trecut, ne face martori la procesele de la Nuremberg sau de la Haga, ne arata diferenta intre criminalitate si dreptate, apatie si pasiune. Filmul a fost inspirat din cartea "A Problem From Hell" a Samanthei Power, carte  onorata cu premiul Pulitzer.

To see / to read.

Vocea

Sursa foto

De cate ori ascultam melodia asta la radio ma intrebam cum arata, de fapt, interpretul. Mi-l imaginam pe la varsta a doua spre a treia, poate de culoare.

Acum curiozitatea m-a impins sa-l caut pe youtube. Pe bune, a lui e vocea asta?!? Inca nu ma pot obisnui cu asocierea... :)

Ce ascultam azi?

Pe pista

Am vazut o imagine care mi-a inspirat pista unui aeroport.

Sentimentul acela in care pasesc pe pista unui aeroport, fie ca ma pregatesc de o plecare, sunt intre doua avioane sau ma intorc dintr-o calatorie. Bucurie la intensitate maxima, emotie, "aici e locul meu". Pe pista, langa avioane, printre masini si oameni care incarca si descarca bagaje sau care pregatesc avioanele pentru noi zboruri, sunt unde vreau sa fiu, fac ceea ce imi imi doresc cel mai mult.  E legatura cu lumea mare. Ma simt in miscare, pregatita sa descopar locuri noi.

Am calcat pana acum pe pistele a 24 de aeroporturi. In asteptarea imbarcarii, sau la coborare, pasind cu nerabdare intr-un nou punct de pe harta. Zboruri low cost sau de linie, de zi sau de noapte, lungi sau scurte, care ma duceau sirect la destinatie sau doar catre un tranzit. 10 companii pana acum. Doar de incalzire. Aventurile cele mai mari sunt intotdeauna cele ce urmeaza :)

Mi-e dor de urmatoarele raze de soare care sa-mi zambeasca de pe o noua pista. Sper ca de undeva cat mai departe. Caci nu ma grabesc sa umplu "golurile" ramase prin E... ;)

Ignorance is bliss....

"Each life unfulfilled, you see,
It hangs still, patchy and scrappy;
We have not sighed deep, laughed free,
Starved, feasted, despaired - been happy"

Robert Browning

Lumina, mir si magnolii

M-am trezit in dimineata de Paste cu dorinta de a nu face nimic, dar in acelasi timp cu ideea de nu sta acasa toata ziua. Solutia era simpla, o schimbare de aer. Pana sa ma ridic din pat gasisem deja si destinatia.
Curtea de Arges parea cea mai potrivita intr-o zi de sarbatoare, aproape, usor de ajuns. In plus, nici nu mai oprisem acolo de mai multi ani.

Familia a fost relativ usor de convins, asa ca totul era aranjat.
Vizita a fost una simpla, cu bucurii pentru suflet si pentru privire. Primele se intelege care au fost. Ochii, in schimb, au admirat frumosii magnolii infloriti. Si ziua a capatat un nou parfum.
Din pacate, fuga din oras nu era una planificata, asa ca prietenul Olympus nu m-a insotit.
Dar pentru ca intotdeauna se intampla si ceva ce te ajuta sa-ti amintesti mai tarziu de o zi simpla ("ah, era atunci cand..."), de data asta a fost vorba despre stilul particular de condus din judetul Arges. Departe de a fi eu un sofer model (stiu pe cineva care ar da din cap dezaprobator acum, suierand un "nnttt"), am fost totusi surprinsa azi.  Limita de viteza in localitate parea a fi o notiune inexistenta, respectata doar de soferii straini de judet (B, OT, CT), care stateau cuminti in sir, traversand cu 50-60 km/ora satele insirate de-a lungul drumului. Cei cu numere de AG se intreceau in depasiri cu 70-80-90 km/ora, taind pana si liniile continue, chiar si la intrarea in curbe, de parca era o competitie de "cea mai spectaculoasa depasire", stiuta doar de ei. Daca s-ar fi intamplat doar o data, de doua, trei ori, ziceam ca e o coincidenta. Dar spectacolul a fost continuu, si la dus si la intors. Poate chiar a fost "dezlegare" la acrobatii rutiere, poate asa e la ei in zi de sarbatoare. Si noi, strainii de loc nu stiam regula, de unde si privirile urate si claxoanele primite.
Sa mai zic si de trasul pe dreapta doar pe jumatate si deschis portiera fara prea mult stress, desi drumul, destul de circulat, era dotat doar cu cate o banda pe sens? Nope.... hai sa mai pastram povesti si pentru alte dati.
Hristos a inviat!

Un om mai bun

De ce oare cand esti langa mine ma obosesti si provoci in mine furtuni mai ceva ca pe o mare involburata in miez de iarna, iar atunci cand nu te am alaturi sa-mi fie dor de tine ca de lumina, sa regret furtuna si sa-mi doresc din nou soarele...
"Iubeste-le asa cum au ele nevoie" era o replica dintr-un film in tema cu zilele acestea.
Oare eu voi invata vreodata sa iubesc asa cum vrei tu? Dar tu? Tu vei invata sa iubesti asa cum am eu nevoie?
N-o sa-ti ofere nicioadata mai mult decat atat, daca nu-i arati ca meriti mai mult... Si fiecare crede ca cel de la care asteapta nu-i ofera mai mult. Ca o fereastra prin care lumina trece intr-un singur sens...
As vrea sa fiu un om mai bun

Maseluta

Se intampla si la cei mai mari, la propriu :)
Citind articolul lui Cabral, am reusit sa mai strerg din lacrimi si sa zambesc usor, doar pe jumatatea stanga, evident.
Timp de cateva zile mi s-a spus Zana Maseluta. Ieri m-am gandit sa-i vin de hac si am scos-o. Dar durerea provocata de masea in ultimele zile s-a multiplicat parca in lipsa ei :( E inimaginabil cat de tare poate sa doara. Doza dubla de anestezie si doza dubla de calmante. Si am doar 1.57 si 45 de kilograme. Cata durere poate sa incapa intr-un astfel de ambalaj?!
Nu mai vreau :((

Efecte Google

Google s-a jucat din nou cu pozele mele, iar rezultatul mi-a starnit zambete :)

The island without name

rosu

curcubeu

pour le connaisseurs

in lumina

asortat

love

joaca

colorat

fotograful

zboara

vant

dune

500

munte

prim-plan

"sfinx"

camera cu papusi

covoras

balcon cu flori

port

odihna

papaya

inainte de final

Poveste in imagini. Favoritele mele. Direct de pe camere (voi reveni sa le pun semnatura).

Ca dunele in vant

Ce mi se pare mai greu decat sa traiesc cu tine? Sa traiesc fara...

Nu, nu-mi apartine afirmatia de mai sus, dar ma regasesc in ea. Si e la fel de adevarata pentru mine si atunci cand rad cu tine, dar si atunci cand repun pe tapet niste discutii care ar trebui inchise. Pentru ca asa am ales eu. Dar nu reusesc mereu. Pentru ca sunt slaba. Pentru mine, pentru ca am nevoie din cand in cand sa-mi confirm unele lucruri.

Ca o concluzie a unei saptamani frumoase. Deja mi-e dor, de tine, de dune, de Zoila, de tine, de FIF, de serpentine, de soare... Pentru ca nimic nu e perfect, dar totul e frumos, atunci cand te uiti din punctul potrivit.

Vantul bate si le schimba forma in permanenta, dar dunele vor ramane acolo intotdeauna.

Gargara

Bula la scoala. Profesoara cere elevilor sa dea exemple de insecte:
- Spune tu, Gigel.
- Albinuta.
- Nu se spune albinuta, Gigel, ci albina. Ionel, spune si tu!
- Vrabiuta.
- Nu se spune vrabiuta, ci vrabie. Bula, spune si tu!
- Gargara!

A good time and fun

Bagajul, gata...
Rezervarile, tiparite...
Pasaportul, in geanta...

Let's go to the island without name, I say, many miles away from home...

Seri de filme

Incep sa cred ca treaba asta cu jurnalul, fie el si online, devine esentiala. Memoria mea e obosita. Nu am mai scris in ultimele saptamani ce filme am mai vazut si intre timp am  uitat.

De dragul exercitiului, voi aminti in treacat ca am vazut The Grand Hotel Budapest. Amuzant, usurel, colorat, dar nu m-a impactat (imi asum exprimarea). Poate mai degraba am retinut popcornul fara numar :) Care, by-the-way, a picat tare bine pentru ca mi-a taiat pofta de dulciuri, desi in film toti se delectau cu prajiturele ce aratau foarte bine si care, probabil, erau si extrem de  gustoase.

Sursa foto

Au mai fost si altele, dar ... le-am uitat :( Facem loc pentru urmatoarele acum.