Inscriptie...

Starea zilei :)

Destination unknown

Am zburdălnicit în această primă parte din an prin multe colțuri frumoase din România mea, dar și printr-un colț frumos de ocean, unde eu mă simt tare bine.

Ciudat cum înainte, când îmi doream tare mult să plec cât mai des, ieșirile acestea se legau mai greu, cu multe planificări dinainte muncite.
Acum, fără prea multe schițe pe hârtie (fie și ea una de Mac), prind planurile din zbor. Pentru că știm deja că în mintea mea e un uragan permanent de gânduri de plimbare :) E ca și cum aș juca la ruletă, iar bila se oprește în dreptul casuței pe care scrie "mare" sau "munte". Și atunci puf, fac bagajul și pornesc spre acea mare sau acel munte care mi-a fost indicat.

Poate nu chiar așa, dar oricum, pe aproape... pentru începutul de an nu am avut prea mult timp de gândire, dar nici nu a fost greu, vroiam ceva aproape și nou, așa că fără prea multe pregătiri am pornit spre frații de peste Prut, iar la cazare ne-am gândit abia după ce am trecut granița. Ne gândeam noi prin iarnă "ce-ar fi să încercăm și noi să schiem?". Și am purces la munte, să încercăm. Mai apoi, în zori de primăvară, eu deja nu mai aveam astâmpăr și mă visam undeva la soare. Și din câteva încercări doar, a fost ales lozul norocos, frumoasa insulă spaniolă. A urmat 1 mai; ne-am gândit, ne-am răzgândit și dintr-o dată, ideea a venit. Și așa am ajuns și în dulcele târg al Iașilor. O nuntă în afara Bucureștiului? Perfect, o legăm de o vizită subpământeană, să vedem cum arată locul de unde se extrage "aurul alb" și în această parte de țară. Vine vara? Sau mă rog, a venit deja. Păi hai la mare! Hai pe o insulă, una aproape de data asta, elenă să fie. Când? Cât mai repede, în vreo două săptămâni așa, maxim! Și așa am ajuns să-mi petrec eu seara căutând cazarea perfectă. Menționez ca doar la asta se vor limita pregătirile. Ce vom găsi acolo, vom vedea. Să lăsăm viața să ne surprindă.

Ștefan cel Mare și Sfânt

Marea Canarie

Altfel de vulcani

Iasiul de altădată

Salina Târgu Ocna

Nu mai contează destinația. Nici bifarea unui nou loc de pe listă. Bucuria vine din timpul petrecut cu tine, oriunde, oricum (eh, aproape oricum :P). Catch the moment. Nu-i așa că e mai frumos așa?

Canada, Indonezia, Cambodgia, Thailanda, India, Oman, Kenia, Zanzibar... va veni momentul si pentru ele. Noi să fim sănătoși :) Și să investim în ceea ce e mai frumos, cunoașterea a tot ce ne înconjoară!

Furtuna

O piesa noua la Teatrul National. Mie mi-a placut. Aproape la fel de mult ca Visul unei nopti de vara, de la Teatrul Mic.

Desi replicile nu mi s-au parut intotdeauna cele mai reusite (imi asum subiectivitatea acestei afirmatii), scenografia, punerea in scena, costumele, muzica au fost in ton cu generatia 2.0 de actori.
Comicul de limbaj a dat si el prospetime piesei, sufland praful de pe replicile clasice - "Mozzarella!!!" :)))

E adevarat ca interpretarea intr-o cheie noua si tinereasca a lasat numai putin din Shakespeare, insa tocmai "altfelul" acesta face piesa deosebita.

Sala e atat de intima incat creeaza automat o legatura cu actorii. Actori care si-au intampinat publicul jucandu-se pe scena, detensionand atmosfera de teatru si trasformand-o intr-o intalnire degajata cu prietenii spectatori.

Iar din prestatia actoriceasca cel mai mult mi-a placut  Canibal? De ce? Pentru ca atat de bine l-a interpretat Mihai Calin, ca nu am recunoscut nimic din el in personaj. Desi la inceput l-am recunoscut pe scena printre actori si pe "baiatul de la Roata Norocului", mai departe, in piesa nu l-am mai ghicit. Si chiar ma intrebam daca avea si el un rol, sau doar se intamplase sa fie pe scena. Amuzant, nu? Dar abia cand am citit afisul la final mi-am dat seama cine a fost :)

Sursa foto: www.tnb.ro

Altceva despre piesa? Trebuie vazuta!

Banc: Te iubesc!

La un seminar al femeilor, pe tema "Cum sa traiesti intr-o atmosfera de dragoste cu sotul tau", participantele au fost intrebate daca isi iubesc sotii. Toate au ridicat mana, aprobator. Atunci au fost intrebate cand le-au spus, ultima data, sotilor, ca ii iubesc. Unele au raspuns ca azi, altele ca ieri, altele ca nu-si amintesc. 

Atunci au fost rugate sa le expedieze sotilor un SMS, cu textul "te iubesc, scumpule" iar apoi sa citeasca raspunsurile primite. 

Iata cateva: 
1. Cine esti? 
2. Te simti bine? 
3. Ma iubesti ? 
4. Ce mai e acum? Ceva cu masina? 
5. N-am inteles, ce ai in vedere. 
6. Ce-ai mai facut acum? De data asta nu te mai scuz. 
7. Nu ma lua pe ocolisuri, spune direct cat vrei. 
8. Oare visez? 
9. Daca nu-mi spui cui ii este adresat mesajul, fac moarte de om! 
10. Raspunsul la ce vrei tu este nu!

Goagal

Acum ceva timp m-a oprit o tanara pe strada sa ma intrebe daca stiu unde este strada X. L-am scos la inaintare pe prietenul Maps si am descoperit. Saptamana trecuta povesteam cu un fel de colega de la munca despre eficientizarea timpului petrecut in trafic (da, stiu, tocmai eu, soferul de weekend) si i-am marturisit  ca eu apelez intotdeauna la harta de la goagal cand trebuie sa ajung undeva. A fost surprinsa, dar totodata incantata de metoda descoperita. Azi-dimineata o domnisoara, pe trecerea de pietoni, ma intreba in fuga daca cunosc o adresa in zona. Avea smartfonul in mana, dar cu siguranta nu pentru a gugalui adresa. De data asta nu am facut-o nici eu, pentru ca stiam strada :)

Si eu care credeam ca suntem generatia goagal. Eu, cel putin, cam sunt. Mailuri, harti, planificari, liste de cumparaturi, documente personale sau de munca, calendar, traduceri, album foto, enciclopedie pentru aproape orice informatie urgenta de care am nevoie. Eu il folosesc si a devenit raspunsul meu la aproape orice nevoie.

Mi se pare ciudat ca sunt atatea persoane care nu profita de toate instrumentele astea, inventate pentru a ne usura viata. Atunci de ce moda cu smartfonurile daca nu sunt folosite nici macar pentru atata lucru? Sa fie doar pentru imagine si pentru facebook?

Veselie

Mie imi place. E vesel. E viu. E muzica pe care mi-as pune-o pe cd-ul din masina.
Iar clipul...wow, anii '80, copilaria noastra...

Never felt so good...

Hai la film

Bucurestiul abunda de evenimente culturale, iar festivalurile de film in aceasta perioada sunt ofertante. Filme europene, filme latino-americane, filme bune. Timp sa fie sa le vezi pe toate. Sau cat mai multe dintre ele macar. Ca e pacat. Eu am vazut putine rau, doar doua adica, dar interesante.

Izlet mi-a placut. A trip (asa a fost tradus in engleza) e un film despre viata, cu o poveste frumos alcatuita, bine dozata, umor atat cat ii trebuie, dramatism doar cat sa creeze un sambure al povestii. Cu niste actori tineri, care au intruchipat cum nu se putea mai bine personajele. Iar fata a fost minunata, as vrea sa am si eu ceva din spiritul ei...

O Estranho Caso de Angelica, chiar ca estranho :) Manoel de Oliveira, o sa mai caut filme ale lui. Mi se pare interesant de inteles cum functioneaza mintea si imaginatia lui. La Angelica mi-a placut muzica, de imagini nu mai spun, limba dulce a intregit totul. Chiar daca povestea in sine e un pic stupizica.

La grande bellezza l-am vazut acasa. Stile italiano, bella vita, imagini frumoase, dar nu are o poveste concreta, inchegata. Sau asa mi s-a parut mie. Si totusi, e super pe val si super premiat. Nu e rau ca l-am vazut, doar ca nu prea am ce sa povestesc despre el.

Poate mai prind totusi vreunul azi-maine. Si oricum, urmeaza cele mai bune filme de la Cannes la NCRR. Sa facem loc pentru niste filme bune, zic.

La castel

La Castelul Sturdza de la Miclausani am ajuns oarecum intamplator. Si entuziasmul a inceput sa creasca imediat ce am intrat pe aleea care ducea la castel. Parea o vizita la un domeniu din povesti. Senzatie intarita de cum ne-a aparut in fata imaginea castelului.

Castelul este de fapt un conac construit pe un domeniu ce se desfasoara pe o suprafata de peste 40 de hectare. Vizita se face cu ghid, din ora in ora. Ghidul nostru, un domn cu carisma, povestea frumos istoria castelului, fara sa para ca citeste din carti si incercand sa isi faca discursul cat mai relaxat si glumet. Nu intentionez sa redau aici aspectele istorice, deoarece acestea sunt usor accesibile pe internet, nici sa fac o descriere detaliata a castelului, pentru ca v-as strica bucuria de a merge sa-l vedeti cu ochii vostri. Si oricum, orice descriere paleste in fata realitatii si nu se compara cu senzatia pe care o veti avea la fata locului, cand veti mangaia cu privirea dantelariile zidurilor sau ce a mai ramas din culorile picturilor si cand nu veti obosi admirand verdele parcului. Voi povesti in schimb ceva ce jocul imprejurarilor a facut sa aflu.

Norocul a facut ca din grupul nostru de vizita sa faca parte si doi jurnalisti, care lucrasera la un reportaj cu cativa ani in urma la castel, dar si o doamna al carei bunic fusese baiat in casa la castel in vremurile in care familia Sturdza locuia aici. Cu astfel de "colegi", vizita a iesit din tiparele obisnuite si discursul ghidului s-a transformat intr-o discutie insufletita din care nu am avut decat de castigat. 

Am aflat astfel ca povestea care a fost construita pentru vizitatori nu este intocmai cu adevarul istoric. Se pare ca donatia Ecaterinei catre Episcopia Romanului nu a fost niciodata probata prin documente, actul de donatie (daca acesta a existat) fiind bine ascuns de Mitropolie, care nu l-a aratat niciodata. Si de la aceasta posesie a Bisericii, pusa sub semnul intrebarii se pare, incep adevaratele probleme ale castelului, aflat intr-o stare avansata de degradare, in special in interior. Din spusele jurnalistilor, ar fi fost alocate fonduri pentru restaurare, numai ca nu se vad rezultatele. Inca. Ba dimpotriva, se pare ca in ultimii ani au mai aparut unele "lucrari" cum ar fi gresia din holurile de la parter, sistemul central de incalzire cu calorifere a caror montare a adus un nou val de distrugere a peretilor, hidranti care acopera ce a mai ramas din pictura ce candva impodobea peretii. In povestea bine tesuta pentru turisti, aceste lucrari ar fi fost facute cu mult timp inainte, inca din perioada in care castelul a fost transformat in orfelinat. Materialele folosite insa tradeaza, ceea ce m-a facut sa cred mai degraba in cele spuse de colegii de vizita, conform carora lucrarile au fost de fapt facute cu doar cativa ani in urma, cand Mitropolia ar fi transformat mansarda castelului in camere de inchiriat cu circuit inchis, un fel de pensiune pentru fetele bisericesti. O alta sansa ce i-a fost refuzata castelului a fost cea pe care un mostenitor al familiei Sturdza i-ar fi oferit-o. Acesta locuieste in Elvetia si s-a oferit ca din surse proprii (imprumuturi facute in nume personal) sa restaureze castelul in scopul introducerii lui in circuit turistic. Din motive nu foarte bine argumentate, Mitropolia a refuzat. Promite, totusi, ca din 2015 sa inceapa un program general de restaurare.

Discutiile au fost foarte vii si au scos la iveala multe aspecte pe care altfel nu le-as fi descoperit. Nu pot garanta credibilitatea acestora, insa voi incerca sa scotocesc internetul pentru a afla cat mai multe detalii si a separa mai apoi informatiile reale de cele "construite".

Pana atunci, vreau sa mai amintesc despre planurile de viitor pe care ni le-a deconspirat ghidul. Se pare ca incepand de anul urmator, se va organiza un weekend la castel, pentru recrearea atmosferei din perioada de glorie. Oaspetii vor avea la dispozitie costume de epoca puse la dispozitie de teatre, aleile vor fi strabatute de calesti, muzica va vibra printre copaci.

Prima imagine a conacului

Stralucire sub norii de furtuna

Ca un castel din povesti

Efecte

Old style

Detalii

Nori grei

Copii care asteptau masinile turistilor, in speranta de a primi cateva dulciuri

Emblema familiei Sturdza

Intrarea secundara

Desi mi-ar fi placut sa vad castelul in toata splendoarea lui, mobilat si cu un interior ingrijit, mi-a placut chiar si asa, pustiit si batut de soarta, trist si supus. Vizita a meritat timpul pe care i l-am alocat, in detrimentul palatului lui Cuza de la Ruginoasa. Ba chiar si ploaia cu grindina care ne-a prins a avut rolul ei in crearea acestui tablou frumos.

Grindina

Si a ajuns si in masina

ps: Maria si Ecaterina citeau cu regularitate o publicatie englezeasca de moda a epocii, al carui nume, din pacate, nu l-am retinut (un exemplar se poate vedea in biroul Mariei). Daca se intampla sa ajungeti pe acolo, popositi din nou pe aici pentru a-mi aminti si mie despre ce publicatie este vorba. Cu multumire, f

Romania mea

Peisaje desenate, la campie, la deal sau la munte, de-a lungul soseselelor sau in sate. Totul era perfect, se incadra si se completa de parca erau puse de cineva cu mana, in proportii ideale. Terenurile ingrijite, arate, cultivate, casele frumos vopsite. Culorile vesele zambeau sub soare si straluceau in ploaie. Verdele vegetatiei, albastrul cerului, cafeniul pamantului, albul sau griul norilor, galbenul lanurilor de rapita.
Poze nu am facut prea multe. Dar am fotografiat totul cu mintea si voi pastra imaginile acelea mereu. Si de voi uita vreodata de ele, cu siguranta mi le voi reaminti cand le voi vedea din nou.

Romania e frumoasa.

Si mi-a fost dor de ea. In oricate locuri mi-am delectat eu privirea in lumea mare, oricat de mult m-as fi entuziasmat in fata unora din ele, exotice, luxuriante, desertice... Ochiul meu s-a bucurat nespus de formele si culorile Romaniei.

ps: cu exceptia primei fotografii, celelalte nu sunt prelucrate, luate direct de pe card. dragul meu Olympus :)

Distractii

"Sa citim si sa dansam; aceste doua distractii nu vor face niciodata rau lumii."

Voltaire

Taxi driver

Cu siguranta nu sunt singura patita.

Soferii de taxi reprezinta tipologiile cele mai variate de oameni. Unii tacuti si seriosi, altii extrem de vorbareti, unii care asculta muzica lor preferata, cu indiferenta la toleranta clientului, altii de  o sensibilitate profunda la lumea spirituala, batrani profesori pensionari, femei desprinse din perioada flower-power, mame de familie, vecini necunoscuti, oameni nevoiti sa-si schimbe jobul la o varsta delicata, jmecheri care dintr-un buton atent manevrat schimba taximetrul in favoarea lor sau care nu au bon, pentru ca "au ramas fara hartie" sau "s-a blocat" chiar cand aveai tu nevoie, dar si oameni care doar pentru un bacsis de cativa lei iti ofera toate bonurile pe care le mai au prin masina, atunci cand le ceri "bon cu stampila", vrand sa te ajute - "doriti sa decontati?"

Pe toti i-am intalnit, cu toti am calatorit. Ce anecdote ar fi iesit daca as fi notat de fiecare data "povestile mele din taxi" :)

De ce acest randuri acum? Pentru ca ieri am facut haz de necaz cu un sofer de taxi. Si chiar m-am distrat. Imi plac oamenii care ma fac sa rad.