Another kind of selfie

Vin sărbătorile, happy happy joy joy. Așa cum a evoluat în timp Crăciunul, aproape că nici nu mai știm care îi sunt originile. În schimb, pachetul all inclusive conține una bucată brăduț frumos împodobit, colinde interpretate de talentați sau (ne)talentați, după posibiliăți, mâncare multă, dar multă să fie, cam de 3-4 ori cât putem să mâncăm de regulă și nu în cele din urmă cadouri.

Brăduț am, pentru că îmi place mirosul lui, mă bucură culorile, profit de ocazie să schimb pentru scurtă perioadă decorul în casă. La mâncare pot să renunț fără prea multe păreri de rău sau pofte. Dar cadourile îmi plac. Și în apărarea mea pot să spun că aș vrea oricând să primesc ceva, nu doar acum. Pentru că sunt semne că am lângă mine persoane care mă iubesc și vor să mă suprindă plăcut și să îmi ofere zâmbete. Dar deja dezbatem altceva.

Revenind la listele lungi de cadouri pentru familie, prieteni, colegi, etc. ... Să nu fiu înțeleasă greșit, îmi face plăcere să ofer, la fel de multă ca atunci când primesc, dar aceleași întrebări de fiecare dată, inspirație mai multă sau mai puțină, buget da și nu prea... De aceea, clipurile astea din seria Sorry, I spent it on myself mi s-au părut salvatoare, super amuzante, extrem de actuale :)

Dacă aplic și eu tactica asta, poate voi aduce în garderoba mea o geacă nouă și ghetuțele pe care le-am ochit azi :p

Gusturi

Nu-i asa ca e interesant felul in care ne construim amintirile? Asocierile cu diverse simturi parca  le fac mai vii, iar niste simple flashuri devin un fel de film 3D.
Ma gandeam la asta zilele trecute si mi-a venit in minte din nou azi-dimineata, la micul dejun.

Pasta de masline are gustul diminetilor din Lefkada, cand luam micul dejun pe terasa noastra cu
vedere la mare. Nuca de cocos este noaptea tarzie din Singapore, calda si umeda, placuta, cand totul era nou si incercam sa cuprind gusturi, mirosuri, culori. Calif este Istanbulul meu drag, galagios, obositor, dar fermecator. Mango are gustul strazilor Bangkokului, este si gustare si apa, este occident si orient, este gustarea care indulcea  haosul. Vinul bun si dulce, desert si licoare, miroase a Madeira, a primavara vesnica, a ploaie proaspata, a verde. Sosurile mojo sunt Lanzarote, exotice, calduroase, unice.

Alt film cu amintiri este legat de prieteni. Sunt locuri care inseamna pentru mine persoana draga A sau B. Sunt filme care imi amintesc de C sau D si carti in care ii regasesc pe E sau F.

Si atunci viata ne zambeste. Locuri, momente, obiecte - toate tin in jurul nostru amintiri dragi, care plutesc pe langa noi si din cand in cand se fac simtite, una mai mult decat cealalta :)

O fotografie vorbeste

Candva dependenta de planuri si programe fixe, avida sa nu pierd nimic, citeam, schitam, calendarizam, pana cand vacanta mea arata mai exacta decat agenda de la birou.

Acum citesc doar cat imi trebuie sa stiu unde ar trebui sa cautam cazarea. Am cateva surse de inspiratie care ma ajuta mereu. Ce e musai sau de ce ar trebui sa ma feresc si cam atat.

Asa cum bine se spune ca experienta te invata, pana nu calci intr-un loc, oricum nu-l poti intelege. Dupa un prim contact si plimbari la intamplare, abia atunci incep sa-l simt si sa ma  orientez. Si atunci e momentul sa rasfoiesc cate un ghid salvat pe telefon si sa facem planul pentru ziua urmatoare.

Si dupa ce ma intorc acasa, am obiceiul sa mai citesc cate ceva, cum ar veni, pentru fixarea celor aflate si vazute. Si atunci ghidul prinde viata, devine palpabil si imi vorbeste. Si abia atunci imi dau seama ca am inceput sa simt locul si imi doresc sa mai ajung o data acolo. Nu ca sa recuperez lista destul de lunga (evident) de ce nu am vazut, ci sa strabat aceleasi strazi, dar sa le descifrez si inteleg altfel.

La doar o saptamana dupa ce mi-am luat zborul, as vrea sa fiu din nou in Bangkok...

A little bit sad... Fantastic cat de mult pot sa insemne niste fotografii. Desi par doar niste capturi ale unor locuri fizice. Dar de fapt, atunci cand cautam in pozele vechi, nu de imaginea de acolo ne e dor, ci de sentimentul pe care l-am prins in poza, o data cu catedrala sau statuia sau copacul...
Din insulele Europei si ale primaverilor vesnice aruncate in Atlantic, pana la taramul sprijinit pe Ecuator, care te face sa te simti in echilibru aproape perfect pe Pamant, acolo am strans amintirile unor momente speciale. Privindu-le, revad zambetele sau aud glumele pe care le-am facut atunci cand am capturat imaginea. O fotografie vorbeste mai mult decat arata.
Imi vreau pozele inapoi...

Yin si Yang

Libertatea de a face ceea ce iti place.
Lasi totul deoparte no matter what si iti urmezi planul.

Cunoasterea diversitatii in care traim ma implineste si dorinta acestei cunoasteri ma defineste. De la aerul pe care il respiri, la culorile pe care le vezi, de la formele si structurile cladirilor la fizionomiile chipurilor, de la gustul si aroma mancarii la distractiile locale, totul este nou, diferit, interesant, tentant, socant, placut, respingator, apetisant, dezgustator.

Am vrut sa cunosc lumea si am inceput tiptil, in apropiere. Dar acum m-am indepartat. Acum nu ma mai tem sa invart globul si sa pun degetul acolo unde vreau sa ajung.

Satisfactii, mandrii, bucurii, placeri, entuziasm, nerabdare, oboseala, nehotarare, epuizare. Stari prin care am trecut incet-incet si de la una la alta.

Am invatat ceva? Poate. Sper. M-a(m) schimbat? Nu stiu. Imi doresc totusi.

De ce atatea vorbe pentru un lucru atat de obisnuit in ziua de azi? A fost ceva ce aveam nevoie. Imi doream de mult o astfel de experienta si a venit la momentul bun. Nu zic ca acum sunt zen. Dar am punctat unele lucruri importante si necesare pentru mine.
Am vazut (si notez aici pentru consemnare) ca am langa mine pe cineva care are mai multa rabdare decat mine (pozitiv). Dar care asteapta mai mereu ca situatiile sa se rezolve de la sine (negativ). E si asta o forma de Yin si Yang :)

Three

Și se făcea că în timp ce trudeam cu aspiratorul, mi-am aruncat un ochi pe fereastră. Și ningea. Curiozitatea m-a împins apoi să scrolez rețelele sociale, să văd dacă numai la geamul meu se întâmplă minunea sau e în tot Bucureștiul. E generală se pare.
Ei bine, abia aștept să termin de șters praful, să deschid valiza și să încep să arunc în ea șlapii și costumul de baie. Asta o să mă încălzească.
Poate măcar din seara asta să primim și noi căldură în calorifere.

Și uite așa alternează realul cu imaginația la mine.

ps: imaginația e aia cu căldura în clorifere; restul e cât se poate de real

Five

Una din acele zile în care revezi persoane speciale, care au avut și au o influență pozitivo-benefico-constructivă asupra ta. Chapeau!

Una din acele zile în care cineva îți spune un lucru pe care și tu îl știi și ți-ai propus de sute de ori să îl aplici, dar de fiecare dată dura prea puțin până renunțai. Dar știi că puterea exemplului funcționează, așa că... nu strică să mai încerci o dată, poate acum îți va reuși și ție... Așadar, cum spunea bătrânul evreu, nu ai idee câte probleme am, dar asta nu mă oprește să fiu vesel ;)

Una din acele zile începute pe dos, în care nu ai reușit să bifezi tot ce aveai pe listă, dar care se termină totuși cu mai multă energie decât aveai la începutul ei.

Și acum... citim, luăm notițe, facem planuri. Afară plouă și e urât. Ce aș face dacă aș fi într-un loc cu soare, cu grade multe, cu ploi scurte și calde? :)

Dear October

Cum ziceam și zilele trecute, mă plimb prin acest octombrie bucurându-mă de lumina și căldura cu care ne zâmbesc zilele sale.

Deși not one of my favorites, octombrie-le asta parcă zboară și se grăbește spre ultimele sale zile. Și îmi place asta, mult de tot. Ține cu mine! :) Lasă în urma sa unele to do-uri împlinite și așteptate de mult :)

Și pentru asta, dear October, te salut! :)

Studenții României

O întâlnire între profesori și studenți. Și eram și eu pe acolo. Am simțit din nou acea atitudine a profesorilor, cu limbaj de lemn, care încearcă să facă educație cu studenții. Da, să facă educație, nu să-i educe. Și am simțit și încercarea timidă a profesorului de nouă generație de a întineri viziunea asupra raportului profesor-elev și sistemul. Neconvingător, din păcate.
În școlile noastre, elevul/studentul este încă un accesoriu - esențial, ce-i drept - și nu un element pentru care se întâmplă totul.

Daaar, partea mai fericită a acestei întâlniri este că m-am simțit ca un antrenor la Vocea României. După ce fiecare partener și-a prezentat organizația, a venit momentul acela de convingere a studenților "dacă veniți la noi, vă oferim .... și vă învățăm ... și o să aflați ...". Și partea și mai fericită (pentru mine și nefericită pentru ei :p) este că mi s-a potrivit rolul și chiar am avut succes!
Să se afișeze rezultatele așadar, să vedem cine are cei mai mulți studenți în echipă :)

Intamplari din autobuz

O zi in care, dupa cateva luni de mers cu masina, iau autobuzul. Nu numai ca am ajuns mai zen la birou (desi eu credeam ca merg cu masina ca e mai confortabil..sic), dar m-am conectat si eu la tendinte, de care ma cam rupsesem. Cele de limbaj, de exemplu. Doi tineri discutau intre ei si analizau niste poze din telefonul unuia din ei. Din discutia lor mi-au atras atentia replici precum "e fita tare" sau "intri la work". O doamna in varsta, intrebata daca vrea sa faca schimb de locuri pentru a face loc la coborare, a raspuns "dar de ce nu?". Exemplele sunt putine, pentru ca am stat doar cateva statii la bord, dar mi-au placut.

Concluzie: nu e asa rau sa mergi cu autobuzul, mai auzi una-alta, ori o stire, ori o noutate, te faci mai destept; mai citesti cateva randuri dintr-o carte; in masina, in schimb, stai cu ochii in toate directiile, dupa gropi sau dupa colegii de trafic si esti privat de orice forma de socializare. Not nice.

Bun, poate am avut eu noroc azi, ma mai gandesc la asta peste cateva zile, sa vad atunci daca mi-am schimbat parerile sau nu.

Lisboa mea

Îmi doresc de mult să merg în Asia și curând va veni momentul. Și știu că o să-mi placă tare.

Dar atunci când mintea mea are nevoie de un reper pentru a se elibera de activitățile zilnice, când mă gândesc că mai e puțin până la următoarea vacanță (sau măcar până la următorea zi liberă, chiar dacă nu presupune o ieșire din București) sau când am nevoie de o imagine caldă care să mă facă să mă simt bine, atunci gândul meu aleargă până în Portugalia. Și văd din nou Lisabona cu ale sale Praca do Comercio, Bairo Alto, Belem, Alfama, tramvaiul 28, castelul Sao Jorge, Oceanariul.

Pentru că Portugalia te așteaptă cu brațele deschise și iți zâmbește. Pentru că are ce să iți ofere atât în cartierele vechi, cât și în cele noi. Pentru că te îmbie cu bucătăria sa fantastică, dulciurile ei cele mai dulci și vinul cel mai bun. Pentru că arhitectura sa colorată îți face cu ochiul. Pentru că suișurile și coborâșurile care desenează dealurile te cheamă să le descoperi. Pentru că oamenii sunt frumoși și iubesc să traiască așa cum numai ei știu. Pentru că nu am simțit niciodată că încearcă să profite de mine ca turist, au contraire.

Și sunt convinsă că va rămâne în top, chiar și după ce voi face cunoștință cu tărâmul asiatic. În Lisabona mă voi întoarce mereu cu aceeași dorință de a descoperi suprizele pe care le ascunde. La fel și în Porto. Și în Funchal. Obrigado, Portugal :)

Dulce

Praca do Commercio

Sus pe cer

Praca do Commercio

Praca do Commercio

Praca do Commercio

Culorile Lisabonei

Culorile Lisabonei

Elevador de Santa Justa

De zi cu zi

Exercitiu de echilibristica a nervilor gandire: ce-mi face mie ziua mai frumoasa?
Pai, ziua de azi mi-a fost infrumusetata de

• imbratisarea primita de dimineata
• descoperirea mea muzicala de azi-dimineata (Alexandra Usurelu)
• descoperirea culturalo-gurmandistica de la pranz, conform careia la noi in tara avem migdali si putem sa cumparam din piete (ma rog, unele, mai cu dichis) migdale made in Ro; pana acum, marea mea mirare si bucurie totodata au fost smochinele de la noi
• strugurii dulci mancati la pranz, care sub nicio forma nu pot fi comparati cu cei din supermarket si care imi aduc putin gust din copilarie
• soarele care a aparut si astazi, desi de dimineata cand am iesit eu din casa credeam ca m-am dus la culcare in septembrie si m-am trezit in noiembrie

Late Twenties and Early Thirties

Imi placea ideea acestor expresii englezesti. Am vrut sa scriu ceva pe tema asta, dar nu stiam ce. M-am gandit sa las o pagina goala, asa cum era si mintea mea. Pe urma am vrut sa fac doua coloane, gen bune si rele. Dar nici aici nu stiam ce sa pun. Nu am starea necesara pentru a face o analiza, nici macar una superficiala. Sub influenta ultimelor zile probabil ca mi-ar fi venit in minte multe atribute negative si nimic pozitiv. Dar nu asa vroiam sa arate pagina mea.

Asa ca am lasat-o pe mai tarziu, sperand sa se intample ceva ce-mi va aduce inspiratia inapoi. Si am gasit niste site-uri, foarte faine, pe care sper sa le citesc cat mai des. Genul acela de site-uri pe care le deschizi fara sa cauti nimic, dar afli o groaza de lucruri interesante din ele. Unul este despre Bucuresti si locuri frumoase din orasul nostru, altele despre de-toate-inspirationale (locuri, aplicatii, idei si cate altele), vazute prin ochii unui biciclist sau ai unei publiciste. Si atat de mult imi place sa cunosc un fapt, un lucru, un obiect, un loc, o viata, un om prin ochii altcuiva!

Rasfoind aceste site-uri, am dat de o intrebare grozava - daca ai fi o plastilina? Wow...nu m-am gandit pana acum la asta. Spiritul meu visator m-a facut de multe ori sa ma gandesc cum ar fi sa fiu un nor, sa strabat lumea intr-un zbor atat de lin incat sa am timp sa observ totul... Dar daca as fi o plastilina ce bine ar fi! M-as lua singura in maini si m-as modela pana as fi multumita de ce arat si ofer lumii. M-as modela eu, dar nu mi-ar fi frica nici sa ma las modelata - de oamenii de langa mine, de cartile pe care le citesc, de filmele pe care le vad, de locurile pe care le cunosc. As vrea ca fiecare ceva sa-si lase o amprenta. Pentru ca asta ar insemna ca avansez in ani si descopar lumea in care traiesc. Si as lasa o fereastra prin care sufletul meu sa poata fi vazut si, la randul lui, sa vada soarele. In felul asta ar ramane mereu tanar, vesel si visator :)

Asa ca in my late twenties and early thirties nu (mai) sunt in cautare de wonderland, as vrea doar sa fiu o plastilina... si un nor ;)

Bibi

"În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frici … stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare."

Am citit o carte - "Tatal celuilalt copil". Am invatat atat de multe in 2 zile doar. Un copil, care se simte respins, nedorit, neiubit, cu care familia se rusineaza, incepe sa se poarte urat. Si asa se simte el razbunat. Nu este rautate si nu este nimic planificat. Doar un raspuns la comportamentul celor din jur. Iar in urma acestor reactii ale copilului, cel mai mult sufera mama lui, adica persoana care il iubeste cel mai mult si pe care el o iubeste cel mai mult.

Ei bine, copilul asta sunt eu. Din rolul de cititor, participant obiectiv si nepartinitor la povestea lui, intelegandu-l pe el, m-am inteles pe mine.

Copilul avea insa pe cineva care l-a inteles si l-a ajutat sa se vindece. Bibi era de partea lui.
Bibi!? Unde esti? Te strig, ma auzi oare?...

Ps: citatul de mai sus nu are nicio legatura cu cartea. Are legatura cu neiertarea...

Mai e puțin

Am visat că eram în Firenze. Azi dimineață, răsfoind facebook-ul, am aflat că în urmă cu 594 de ani, pe 7 august, Brunelleschi a început construcția Dom-ului din Firenze. Mi-e dor de orașul ăsta :)

Firenze-le meu

Dar acum aștept o vacanță grecească. O vacanță undeva aproape, cu plaje frumoase și mâncare bună, la soare, cu relaxare, zâmbete, culori și bucurii. Și emoții. Am emoții mari și număr zilele până pe 14. Poate că nu o să fie așa cum mi-aș dori eu să fie. Dar aș vrea totuși să fiu mai răbdătoare și mai relaxată, mai veselă și mai tonică. Aș vrea să fii mai atent la ce am eu nevoie și să te gândești mai mult la ce-mi doresc. Aș vrea să fim doi care împărțim aceleași lucruri. Să te completez și să mă susții. Să ne învelim cu sentimentele noastre și să fie bine :)

Yoga

Tocmai am iesit de la sala. A doua lectie de yoga. Cred ca sunt cu cel putin cu 1 cm mai inalta la cat m-am intins. Sunt pe "pauza". In timpul lectiei m-am gandit la multe lucruri... camera de hotel din Targu Mures, Piata Comertului din Lisabona, India si muntii ei, cum sa imi fac iar cositele aurii, lucrarea pe care trebuie sa o continui cand ajung acasa, filme vechi si frumoase, dor de jumatate si dorinta de  a-l imbratisa, sandalele si rochita pe care le astept cu nerabdare... Toate amestecate, dar intr-o ordine foarte asezata, imi derulau prin minte. Ma simt zen. Zambesc. Pornesc masina, ma duc acasa. La radio mi se ureaza sa am o seara minunata. Asa sa fie!

Placeri de timp liber

Laptop (cel mai apetisant mar adica), tableta (cea mai de top si ea), telefon (cel mai colorat si cu bateria care permite pana la doua zile de folosire in regim de conectare permanenta la 3g!)... toate conectate permanent la internet.
Blog, Instagram, Pinterest... noile mele jucarii. Blogul - caietul in care imi desenez in cuvinte gandurile. Instagram - memoria mea in imagini. Derulez pozele incarcate si imi amintesc trairile din momentul instantaneului. Pinterest - ma ajuta sa creez in imaginatie tinute, imi decorez casa (actuala sau, de ce nu, viitoare - proprietate personala), invat sa-mi impletesc parul, fac liste de cumparaturi, agat tot felul de lucruri care imi plac.
Si totusi, atunci cand nu am acces la internet gasesc in geanta kindel-ul si mp3 player-ul. Kindel-ul - biblioteca mea portabila. Cel mai util device pe care il am in posesie. Mp3-ul - muzica mea cu mine, chiar si cand nu am semnal la radio.
Ultimul, dar nu cel din urma. Cel mai drag mie. Aparatul foto - alb, mic, talentat. Ochiul meu digital. Captureaza toate momentele si imaginile dragi mie.
Traiesc, asadar, intr-o lume a tehnologiei. Dar cand toate cele de mai sus ma plictisesc, se descarca si ma lasa cu ochii in soare... atunci cartea isi reia locul de cea mai buna metoda de petrecere a timpului liber. Placerea de a citi o cartea (una tiparita adica) nu are concurent in niciunul din echipamentele din dotare. Abia astept sa citesc cartea pe care mi-am cumparat-o special pentru vacanta. Plaja, soare, sunetul marii, o palarie si o carte. Fire de nisip care raman intre paginile cartii. Cel mai frumos tablou!

Cum e sa te trezesti si sa vezi ca ce ai visat este real

Momentul acela cand te trezesti si realizezi ca ceea ce tu tocmai ai visat este realitate, dar nu era inainte ca tu sa mergi la culcare, astfel incat sa te lasi influentata inconstient de asta...

Am visat ca vroiam sa mergem la Roma (nu stiu de ce, mai ales ca acum chiar am pierdut numarul vizitelor, dar oricum, sunt peste zece...). Si cum era oferta la Blue, nu stiam cum sa pun mai repede mana pe un device sa caut bilete.
Cand m-am trezit am verificat mailul. Surpriza. Zilele astea sunt reduceri la Blue!!! Surpriza si mai mare. Doar doua destinatii...Bruxelles si Roma!!!!
Asta inseamna ceva. Inseamna ca TREBUIE sa am in mana un bilet de avion cat de curand si sa intru in starea aia de asteptat cu nerabdare ziua plecarii :) Unde sa fie?

Mituri

"Mitul frumusetii eterne, neatinse de timp, mitul nemuririi - astea nu vor disparea. Le gasedti in India, le gasesti in China le gasesti oriunde, dintotdeauna."

Cuvintele de mai sus vin de la Pascal Bruckner ("Hotii de frumusete"). Eu le-am gasit citate in "Namaste! jurnal de India".

Apropo, sunt in tren acum. Si care e cea mai buna lectura la drum, daca nu una de calatorie?
Drum bun sa am. Si poate curand voi urca si intr-un tren care ma va duce in India...

Ma uit pe geam. In stanga campii intinse de raze de soare, in dreapta lanuri de porumb. Peisajele se schimba repede. Romania are culoare.

Floarea si copilul

Am cateva ghivece cu flori, pe care le ud cand si cand. Azi dimineata am trecut iar pe la ele si m-am bucurat si intristat totodata vazand ca una din ele inflorise, dar acum floarea deja se ofilea. S-a intamplat ceva frumos si eu nu am fost acolo sa ma bucur. 

Simplitate

Sunt linistita, dar mi-e teama de plictiseala. Nu mai sunt agitata, nu mai sunt in cautari, dar nu mai am nici provocari. Am aproape tot ce vreau pentru a putea astepta cu bucurie in fiecare seara, urmatoarea dimineata si, mai apoi, din nou seara ce urmeaza. Dar lipseste ceva. Am nevoie de o surpriza uneori sau de un element neprevazut, care sa risipeasca simplitatea.