Toamna in parc

A venit toamna. Plimbare scurta pe Dacia, cu ochii traversand in fuga de pe dreapta pe stanga si invers pentru a admira cladirile-monument istoric. Din piata Spaniei ma pierd pe stradute si cobor spre Gradina Icoanei. Ma asez pe o banca si incep sa citesc. Nu pot sa nu aud tipetele copiilor si ale parintilor totodata. Chiar asa, de ce tipa copiii? "Iiii-urile" si "eeee-urile" ascutite nu inceteaza pana tarziu, la lasarea intunericului. Si totusi, mi-ar placea sa locuiesc pe aici. Cand o sa ma fac mare, zona asta o sa fie in topul "vreau sa ma mut acolo".

Intamplari din autobuz

O zi in care, dupa cateva luni de mers cu masina, iau autobuzul. Nu numai ca am ajuns mai zen la birou (desi eu credeam ca merg cu masina ca e mai confortabil..sic), dar m-am conectat si eu la tendinte, de care ma cam rupsesem. Cele de limbaj, de exemplu. Doi tineri discutau intre ei si analizau niste poze din telefonul unuia din ei. Din discutia lor mi-au atras atentia replici precum "e fita tare" sau "intri la work". O doamna in varsta, intrebata daca vrea sa faca schimb de locuri pentru a face loc la coborare, a raspuns "dar de ce nu?". Exemplele sunt putine, pentru ca am stat doar cateva statii la bord, dar mi-au placut.

Concluzie: nu e asa rau sa mergi cu autobuzul, mai auzi una-alta, ori o stire, ori o noutate, te faci mai destept; mai citesti cateva randuri dintr-o carte; in masina, in schimb, stai cu ochii in toate directiile, dupa gropi sau dupa colegii de trafic si esti privat de orice forma de socializare. Not nice.

Bun, poate am avut eu noroc azi, ma mai gandesc la asta peste cateva zile, sa vad atunci daca mi-am schimbat parerile sau nu.

Zi de vara

Vara, timp de biciclit. Pe langa mine trece o fetita cu mama ei. Fetita se smiorcaie
"O sa ma puna cu capul in apa, fara colac, o sa ma inec..."
Mama ii raspunde
"Dar unde dracu crezi ca esti, ..., o sa fie ceva organizat de o doamna..." dupa care s-au indepartat si nu am auzit urmarea.
Mai intai amuzata de smiorcaitul fetitei. Mai apoi socata de raspunsul mamei, care a simtit nevoia sa ii raspunda copilei cu doua injuratururi la inceput de fraza (peste una am sarit eu, era prea urata ca sa o redau). Si asa s-a rupt farmecul unei plimbari in parc.

Turistii din Bucuresti

In taxi. Rondul de la Unirii. O singura fantana functioneaza.
Taximetristul: "Or veni ceva turisti de au pornit-o".
Imi amintesc de autobuzul supraetajat dedicat turistilor si il intreb daca mai circula. Eu nu l-am mai vazut (se vede ca nu mai lucrez in Piata Unirii).
El imi confirma ca inca mai este: "Sunt turisti. Grecii cand vin se plimba cu el. Si aia din Israel. Italienii mai putin. Aia cauta alta distractie. Cauta barul, nu orasul".
La finalul cursei ii multumesc ca m-a facut sa rad, fara sa-i spun insa de "prietenia" intre mine si poporul care a inventat pizza.

Blonda, rosie, BZ

Masina rosie, tipa la volan, numar de BZ. Primul semafor. Ea incercase sa se mute de pe banda din stanga pe cea din dreapta si, desi avusese suficient spatiu si timp, ramasese cumva la jumatatea benzilor, ocupandu-le pe amandoua. Se face verde. Toti din fata ei pleaca. Ea cu capul pe sub volan, nici nu se vedea. O claxonez. Se vede ca se ridica, e bezmetica, porneste totusi masina. Ajunge la o trecere de pietoni semaforizata, pietonii incepusera deja sa traverseze, desi era rosu la ei. Ea opreste linistita, desi pe sensul ei nu erau inca pietoni. Sunt nevoita sa opresc in spatele ei si sa astept si eu. Putin mai in fata o alta trecere, nesemaforizata. Pieton pe trecere, pe sensul ei. Ea nu opreste. Urmatorul semafor. Ea pe stanga, un taxi pe dreapta. Ii cere indicatii taximetristului. Si dupa ce se face verde chiar. Ramane mai apoi in mijlocul intersectiei, nestiind ce sa faca, probabil ca nu a inteles ce i-a explicat taximetristul. In sfarsit se misca, pot sa trec si eu de intersectie. Inca o trecere de pietoni nesemaforizata. Ea trece, eu opresc. Aici scap de ea. In sfarsit. Sa-i enerveze si pe altii, ca eu m-am saturat. Sa fie BZ-ul noul AG?

Excursie prin București

Am fost în excursie prin București și mi-a plăcut mult. Mi-am pus aparatul foto la gât și am ieșit la plimbare, cu aceiași emoție cu care în școală plecam în excursii sau cu care descopăr un alt oraș. Am vrut să fiu turist în orașul meu.

Am mai ieșit prin București cu gândul de a face poze sau de a descoperi colțuri noi.
Dar acum am plecat de acasă cu o țintă precisă - Mărțișor. Da, chiar așa, am fost acasă la Arghezi. Ce frumos, ce liniște, deși peste drum este Sun Plaza și una dintre cele mai mari intersecții din oraș. Strada Mărțișor a păstrat aerul și parfumul Bucureștiului lui Arghezi. Iar odată ce am intat pe poarta albastră ce anunța că am ajuns acasă la Arghezi am lăsat în spate orice urmă a Bucureștiului contemporan și m-am teleportat în alte vremuri. Cireșii și vișinii din livadă mă priveau și m-au însoțit pe aleea lungă până la intrarea în curtea principală. De crengile unuia dintre pomi se legăna în vânt un șnur de... mărțișor :)
Ajunsă la cea de-a doua poartă, mi-am anunțat prezența batând într-o toacă, supunându-mă obiceiurilor casei, anunțate prin afișul de pe poartă. Odată intrată, nu știam la ce să mă uit mai intâi. Casa, mare, frumoasă, impunătoare, construită pe mai multe niveluri, grădina cu mulți pomi, cele două cruci, care anunță locul de odihnă al poetului și al soției sale, care au murit la doar un an distanță, căsuța lui Zdreanță și locul lui de odihnă, cișmeaua de la care oaspeții sunt invitați să se răcorească, bând apă din cele două căni frumos așezate, după bunul obicei al ospitalității de la sate... Le-am luat pe toate la rând și m-am bucurat de ele.
Și apoi am intrat și în casă, nerăbdătoare să descopăr odăile care l-au inspirat pe Arghezi să scrie. Am vizitat la etaj biroul de lucru, dormitorul, sufrageria, camera copiilor. Am văzut faimoasa bască și ochelarii. Am aflat că deși casa a fost donată statului, Arghezi a cerut prin testament ca parterul sa fie spațiu privat cât timp copiii sunt în viață.

Muzeografa simpatică ne-a povestit despre obiceiurile și stilul de viață al poetului. Iar citatele inscripționate stau mărturie dragostei pe care Arghezi i-a purtat-o soției sale.

"Mă chemi din depărtare și te ascult
N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult"

Și două zile mai târziu și-a ținut promisiunea și s-a dus...

cele două morminte din grădină

căsuța cățelului cu ochi de faianță

aici doarme Zdreanță

poftim la o cană de apă

Bucureștiul e plin de surpize. Bucureștiul meu necunoscut :)

Furtuna

O piesa noua la Teatrul National. Mie mi-a placut. Aproape la fel de mult ca Visul unei nopti de vara, de la Teatrul Mic.

Desi replicile nu mi s-au parut intotdeauna cele mai reusite (imi asum subiectivitatea acestei afirmatii), scenografia, punerea in scena, costumele, muzica au fost in ton cu generatia 2.0 de actori.
Comicul de limbaj a dat si el prospetime piesei, sufland praful de pe replicile clasice - "Mozzarella!!!" :)))

E adevarat ca interpretarea intr-o cheie noua si tinereasca a lasat numai putin din Shakespeare, insa tocmai "altfelul" acesta face piesa deosebita.

Sala e atat de intima incat creeaza automat o legatura cu actorii. Actori care si-au intampinat publicul jucandu-se pe scena, detensionand atmosfera de teatru si trasformand-o intr-o intalnire degajata cu prietenii spectatori.

Iar din prestatia actoriceasca cel mai mult mi-a placut  Canibal? De ce? Pentru ca atat de bine l-a interpretat Mihai Calin, ca nu am recunoscut nimic din el in personaj. Desi la inceput l-am recunoscut pe scena printre actori si pe "baiatul de la Roata Norocului", mai departe, in piesa nu l-am mai ghicit. Si chiar ma intrebam daca avea si el un rol, sau doar se intamplase sa fie pe scena. Amuzant, nu? Dar abia cand am citit afisul la final mi-am dat seama cine a fost :)

Sursa foto: www.tnb.ro

Altceva despre piesa? Trebuie vazuta!

Taxi driver

Cu siguranta nu sunt singura patita.

Soferii de taxi reprezinta tipologiile cele mai variate de oameni. Unii tacuti si seriosi, altii extrem de vorbareti, unii care asculta muzica lor preferata, cu indiferenta la toleranta clientului, altii de  o sensibilitate profunda la lumea spirituala, batrani profesori pensionari, femei desprinse din perioada flower-power, mame de familie, vecini necunoscuti, oameni nevoiti sa-si schimbe jobul la o varsta delicata, jmecheri care dintr-un buton atent manevrat schimba taximetrul in favoarea lor sau care nu au bon, pentru ca "au ramas fara hartie" sau "s-a blocat" chiar cand aveai tu nevoie, dar si oameni care doar pentru un bacsis de cativa lei iti ofera toate bonurile pe care le mai au prin masina, atunci cand le ceri "bon cu stampila", vrand sa te ajute - "doriti sa decontati?"

Pe toti i-am intalnit, cu toti am calatorit. Ce anecdote ar fi iesit daca as fi notat de fiecare data "povestile mele din taxi" :)

De ce acest randuri acum? Pentru ca ieri am facut haz de necaz cu un sofer de taxi. Si chiar m-am distrat. Imi plac oamenii care ma fac sa rad.

Activitati de iarna

28 ianuarie, zi tipica de iarna, grade cu minus si zapada (adica zapada d-aia multa pe trotuare, unde 10 minute de mers pe jos echivaleaza cu 30 minute de genuflexiuni si abdomene).

Eu scot bicicleta (care nu a mai iesit din casa din octombrie). In scara blocului, un vecin care se deplaseaza cu cadrul si tanjeste dupa o gura de aer proaspat, dar nu se incumeta sa iasa afara din cauzele mai sus descrise, se uita la mine mirat si ma intreaba: "Dar tu iesi cu bicileta ACUM?"
"Nu, doar o mut" :)

Si da, recunosc. Din pacate si eu fac parte din cei fara prea mult simt civic, care nu dau zapada din fata blocului. Chiar daca forta din dotare (un pic peste un metru cincizeci, un maxim de patruzeci si cinci de kilograme si singura lopata gasita in supermarket, mai potrivita pentru o joaca in nisip decat pentru dat zapada) nu ma prea ajuta, nu ma scuz cu asta.

Mai sus, anuntul de pe usa liftului, pe care l-am fotografiat de amuzament...si de amintire.

Nu dau cu pietre. Nici in gramatica (sau in posesorul ei), nici in cei care nu ies la sedinta de gimnastica cu zapada. Doar observ. Si scriu. A se citi si interpreta ca atare :)

Despre timp liber si inventarea de noi cuvinte

Si a trecut si weekendul. Faceam vineri planuri pentru sfarsiturile de saptamana, pentru ca ma plictisisem de sambetele si duminicile pierdute si imi propuneam ca de atunci incepand sa nu mai existe timp irosit in calendarul meu.
Si a functionat. Pentru ca am reusit sa bifez mai multe din activitatile listate acolo, ba chiar si altele. Si acum scriu pentru memoria mea obosita, sa-mi amintesc peste cateva luni / saptamani / zile... :S cum mi-am umplut timpul intr-un weekend de jumatate de ianuarie.

Asadar, vineri seara ne-am aliniat frumos la coada la premiera filmului Nymphomaniac si am patruns in mintea nimfomanei. Noi si toata lumea de pe la tv si radio. Ei pentru ca stiau ca e premiera, noi din greseala, ca habarnistii, vroiam doar sa vedem filmul, despre care citisem inca de pe acum o luna.
Sambata, seara de concert. Am fost (un fel de-a spune) sa-i vedem si ascultam pe cei de la Moonlight Breakfast in concert. Ma rog, mai mult ascultat decat vazut. Been there, done that. Suna bine, dar data viitoare prefer sa ii ascult intr-o cantare la o cafenea. Sau intr-un club ceva mai spatios si mai aerisit.
Si dupa atatea activitati culturale, duminica am dedicat-o ike-itului (in traducere libera bantuirii prin IKEA). Ramane acum sa vedem cand jucam lego.

Azi e luni? Eu abia astept urmatorul weekend. Sa fie iesire la munte? Sau lego si remi pe acasa si ceva miscare la patinoar. Ca tot am invatat acum sa fac 2 pasi (fix 2, nu mai mult), fara sa stau lipita de mantinela J. Adevarul e ca mi-e cam dor de munte, zapada si poze frumoase. Mai ales dupa ce am citit un articol despre locuri frumoase din Romania.

Liber

Este vineri si foarte bine face, pentru ca m-am plictisit de rutina zilelor de luni-vineri. In fiecare saptamana am senzatia asta, dar acum parca mai mult ca oricand.

Sursa

Si ca de fiecare data, ma bucur ca urmeaza doua zile libere, dar parca nici nu le simt si le irosesc intre ore mai multe de somn, vizite sau curatenie in casa.

Cum astazi sunt intr-o dispozitie vorbareata si inspirationala, profit si incerc sa imi fac o lista de activitati de weekend, care sa ma tina ocupata intr-un mod placut in weekendurile de iarna ramase. Si sa nu mai fiu nevoita sa reiau intrebarea "noi ce facem frumos weekendul asta" in fiecare vineri si sa nu primesc niciun raspuns...

- as putea sa gatesc ceva tematic si, in functie de rezultat :p, sa invit prieteni sa deguste
- cand soarele se arata vesel pe cer si termometrul ne incalzeste privirea, as putea sa ies sa ma plimb prin parc, cu sau fara bici
- ar trebui sa ma fortez sa vad mai multe filme, de acasa sau de la cinema (cu riscul de a ingheta in sala)
- as vrea sa merg la bowling, dar intr-un grup mai mare, astfel incat sa am si eu sanse sa ies si pe alt loc decat ultimul, ceea ce cu siguranta s-ar intampla daca am merge doar in doi
- ar fi grozav sa ajung cat mai des la un concert sau la teatru sau la opera
- as putea sa invit prieteni acasa, chiar si fara incercari culinare, doar pentru a rade putin si a juca jocuri
- ar merita sa merg la muzee, inca nu le-am vazut pe toate din Bucuresti...
- mi-ar placea sa incerc in fiecare weekend o cafenea diferita, ca pe urma sa fac un top al celor mai bune ciocolate calde baute
- as vrea sa merg la munte sau oriunde in afara Bucurestiului, macar o data pe luna
- imi propun sa ajung la masaj cel putin o data pe luna

Gata. Acum ma pot bucura de dupa-amiaza de vineri, am planurile facute :)

Telefonul

In autobuz, o tanara (studenta) si prietenul ei. Discuta despre un telefon pe care ea si-l doreste foarte mult. Pretul: 1.000 lei cu abonament. Scenarii despre cum sa stranga banii astia. Ea incepe sa faca niste calcule, ar putea sa puna deoparte cate 100 lei pe luna... In cateva luni i-ar strange (dupa matematica mea vreo 10, aproape un an deci). Intra in ecuatie si banii pe care ii primeste la decontarea abonamentului ratb, 25 lei pe luna. "In cateva luni se mai strang si de aici vreo 200 lei", rosteste cu speranta tanara (dupa calculele mele vreo 8 luni).
Poate daca ar adauga si banii primiti la colind, in juma' de an ar reusi sa-si cumpere telefonul mult visat... zic si eu...
Atat de important sa fie in ziua de azi un telefon pentru statutul unei persoane, incat sa conteze mai mult decat cheltuielile de supravietuire? Si nu, nu erau tineri cu posibilitati financiare, daca ar fi fost, nu cred ar fi contat atat de mult pana si cei 25 de lei de la decontarea transportului...

*nu, nu am scris cu tenta moralizatoare, doar cu multa uimire...

Make it real

Nu au fost "No one like you", "You and I", "Catch your train", "When you came into my life" sau "Born to touch your feelings"...dar au fost multe altele. Si a fost frumos.
Senzatii si amintiri... Smiley face-uri si sad face-uri, dar care adunate au dat cu plus.. ma rog, cu smiley :) Si inca dau play pe youtube..

Let me take you far away
You'd like a holiday

....

Exchange your troubles for some love

....

Longing for the sun you will come
To the island without name
Longing for the sun be welcome
On the island many miles away from home
mi-au amintit de ultima vacanta in insula, many miles away from home...

Take my hand, the best is yet to come
as fi vrut atunci sa te iau de mana, dar erai plecat la vanatoare de hot dog... si totusi, asta a fost unul dintre momentele cu smiley :)

Love, only love
Can bring back your love someday
... iubesc versurile astea si cred in ele :) vreau sa le simt ..

Parcare de Bucuresti

Bucuresti, ora 18.00. Trafic infernal. Intersectia dintre Eminescu si Dorobanti. Un Land Cruiser PARCAT la semafor. Priceless!

Soferul taxi-ului in care eram: "Poate are 2 masini, un Smart si Cruiser-ul. Si poate a uitat cu ce masina e,  crezand ca e cu Smartul si ca nu ocupa prea mult loc".

Al dente

In seara asta, la un bar american, unde lumea se aduna sa vada meciuri de fotbal. La masa de langa isi fac aparitia 3 italieni.
Redau pe scurt discutiile.

Dialog intre ei si chelner (evident, macaronarii in italiana, ca doar toata lumea trebuie sa-i inteleaga pe ei):
- Pasta ... (nu am retinut). Mi raccomando, e' molto importante che la pasta sia al dente!!! Dev'essere dura cosi (si bate cu degetul in masa), meglio cosi che molto ben fatta. E' moooolto importante, ok? Se non la puo' fare cosi, vado io a cucinarla. Io sono chef!!! Vado io e lo faccio vedere come si fa la pasta da noi.... si continua pe aceeasi tema, in timp ce ceillati doi ii tin isonul.
Chelnerul, printre dinti, dar destul de tare incat s-a auzit pana la masa noastra:
- Sa gatesti la tine in Italia, nu aici.

Eu, care pana atunci doar am ascultat discutia, nu m-am putut abtine sa nu ma intorc sa le vad fetele (vroiam sa vad daca l-au inteles pe chelner). Evident, cu un zambet in coltul gurii.
Dau comanda toti, chelnerul se retrage.

Macaronarul cel mai guraliv se intoarce catre noi si incearca un dialog cu mine:
- Scusatemi, ho visto che sorridevi prima, capisci l'italiano?
- ... Si...era troppo comica la situazione.. (a se traduce: sunteti mult prea prosti)
- Allora lo parli?
- ... Si (scurt si sec; a se traduce: tocmai ti-am vorbit pe limba ta, de ce d... ma mai intrebi?)
- Quando facciamo una carbonara?
- ... Una cosa???!!!??? (a se traduce: ne cunoastem? ne facem invitatii d-astea?)
- Una carbonara.
- Non mi piace la pasta (inainte sa intre ei tocmai imi luase chelnerul farfuria din care savurasem o portie de paste).
- Non ti piace il cibo italiano? Pasta...
- NO
- Ah.. bene... eh, scusa...

In acest moment m-am intors la discutia noastra, intrerupta de "politicosul" macaronar. Ei, in schimb, si-au continuat discutia pe tema de mai sus. Si au continuat sa priveasca lung, pana cand am iesit pe usa.
Mi-am amintit de ce nu-mi face nicio placere cand intalnesc grupuri de-ale lor...

Visul

Nu mă apuc să fac cronică de teatru, dar am văzut o piesă mult prea faină ca să nu amintesc de ea.
Dacă spun Shakespeare și Madonna vă puteți imagina ceva comun între cele două personaje? Stați să vedeți.

Visul unei nopți de vară se joacă la Teatrul Mic. Este o piesă foarte fresh, modernă și dinamică.

Sursa

Despre ce este vorba știe toată lumea. Dar readaptarea ei este mi-nu-na-tă! Inedită.

Începe simplu, dar ritmul este crescător și te prinde. Lăsându-mă cuprinsă de atmosfera piesei, credeam că dansul spiritelor va fi momentul care îmi va plăcea cel mai mult. Dar m-am grăbit. The best was yet to come. Și nu voi spune decât atât: dansul Titaniei!!! :) A fost punctul de WOW, la care nu mă așteptam.

Este o piesă foarte plăcută și ușoară, în ciuda celor 3 ore. Nu degeaba ține capul de afiș la Teatrul Mic.
Recomand, clar! Vizionare placuta :)

"Indragostitii, ca si nebunii, au mintea mereu infierbantata. Vad naluciri"

De la 1

Cand vrem sa schimbam ceva, spunem mereu ca o sa incepem de la 1, nu-i asa?
Ei bine, azi a fost 1, iar eu am profitat :)

Am facut o tura de aproape 1 ora cu bicicleta prin cartier pe la parinti. Si ca sa nu mai am scuza ca nu o am la mine, ca sa o pot folosi mai des, am transportat-o, IN SFARSIT, la mine acasa!!! :)
Cu surle si trambite, facuta pachet si incarcata in masini (a se citi bicicleta intr-o masina, roata fata in alta masina), ca nu sunt atat de experimentata incat sa traversez orasul de la un capat la altul pe bicla, fara casca si alte protectii :)) :P
Dar mai conteaza cum a ajuns aici? Important e ca de astazi am o noua colega de apartament, pe care sper eu sa o scot cat mai des la plimbare.

Si iata cea mai imbuburuzata bicicleta :)

Fancy, nu-i asa?

Leonardo

Imi place Bucurestiul pentru ca ofera multe posibilitati de a-ti omori timpul liber.
De exemplu, expozitia dedicata lui Leonardo da Vinci, pe care eu nu am vrut sa o ratez.

Sursa foto: wikipedia.org

Nu am avut aparatul foto la mine sa ma las fotografiata alaturi de faimoasa Monalisa, dar m-am distrat fataindu-ma prin fata tabloului pentru a vedea daca sta cu ochii pe mine sau nu :)

Era cat pe ce sa ratez tocmai Cina cea de taina, aceasta fiind pozitionata undeva sus, intocmai ca originalul. Se spune ca atat de multe restaurari a avut, incat aproape ca nu a mai ramas nimic din pensula lui Leonardo. Ba mai mult, artistii care s-au ocupat de restaurari au tinut sa-si lase si ei amprenta, asa ca au adaugat plete si barbi, acolo unde nu era cazul :)

Am privit foarte de aproape, asa cum la muzeu nu se poate, celelalte tablouri (in total 30) si m-am jucat cu masinariile create dupa desenele lui Leonardo, 40 la numar. Cele mai multe din ele urmareau sa gaseasca metode de ridicare a greutatilor, fie ca erau blocuri de marmura sau stalpi. Vorbim de perioada Renasterii doar, cu ale sale constructii.

Am aflat ca Sultanul Baiazid al II-lea i-a cerut lui Leonardo sa construiasca un pod peste Bosfor. Acesta trebuia sa aiba o lungime de 346 m, devenind cel mai lung pod din lume la acea data. Numai ca Baiazid s-a razgandit si a anulat comanda. Munca lui Leonardo nu a fost insa in zadar, norvegienii inaugurand in 2001 un pod construit dupa proiectul artistului. Interesant, nu-i asa?

Probabil ca voi mai merge o data, de data asta cu aparatul foto. O poza cu Monalisa trebuie sa am. La  Luvru este aproape imposibil sa faci una, avand in vedere imbulzeala din fata tabloului. Si ce daca la Bucuresti este doar o copie? Se spune ca si cea de la Paris ar fi tot o replica, cea mai reusita, iar originalul ar fi bine pazit, intr-o banca din Elvetia.
De ce sa nu profit, atunci? :)

Un ultim douazecisiceva

Gata, oficial mai am un singur an de 20-si-ceva, dupa aceea, de cate ori voi avea de completat vreun formular, voi schimba categoria de varsta.

Desi a 28-a aniversare a fost cea mai asteptata si cea mai dorita (mai ceva ca a 14-a sau a 18-a), anul asta nu a fost cel mai usor si nu as vrea sa-l mai repet. Sper, totusi, ca toate s-au intamplat cu un scop si incerc sa cred ca experienta este una productiva, constructiva, bla-bla-bla...

Anul cu numarul 29 m-a gasit in felul urmator:
- mai blonda ca niciodata :P
- mai echilibrata
- mai fericita (culmea!) ca in ultimii ani
- mai implinita

Plus ca am avut parte de o petrecere inedita, alaturi de vreo 50.000 de oameni necunoscuti, in fata unei scene pe care canta nimeni altul decat...Roger Waters :P

Si iata ce minunatii de flori super-parfumate am primit

14 august

Anul asta 14 august a fost unul inedit.
L-am "sarbatorit" cu dulce bun din calatorii - pastel de nata via Gala Food ;), new shoes si o prietena adevarata. Si un cadou anticipat. Adica cu tot ce-mi face mie placere :)
Si a trecut si ziua asta.
Multumesc

"Pana la urma... si maine e o noua zi"