Era un plan mai vechi al meu, nascut din placerea de a scrie. Dar tot timpul l-am amanat, pentru ca ma gandeam ca nu am suficiente lucruri de povestit.
Intr-o zi m-am hotarat si l-am conturat. Aveam nevoie de un spatiu al meu, unde sa-mi astern ideile care ma bantuie. Tot ce am scris a fost doar pentru mine, dar am observat ca sunt cateva persoane prezente aici, alaturi de mine, zi de zi.
Inca de la inceput m-am intrebat cine sunteti voi, cei care imi cititi gandurile transpuse in cuvinte, de multe ori fara sens. Dar ma bucur ca sunteti aici, cu mine, in spatiul meu de joaca.
De curand am descoperit ca-mi place sa fiu gazda, nu numai in noua mea casuta, ci si aici, asa ca, daca va face placere, va astept in continuare. Iar acesta este primul text pe care nu il scriu numai pentru mine.
Voi stiti deja ca unul din lucrurile care ma definesc sunt plimbarile, excursiile, calatoriile si toate curiozitatile, experientele si descoperirile pe care "hai-hui"-urile prin lumea mare le implica.
Ca imi place sa traiesc viata calatorind si batand la pas locuri frumoase. Frumoase pentru mine, nu neaparat pentru toti ceilalti.
Acum am o oarecare libertate de a face asta. Timpul si Carpe Diem sunt cu mine. Si nu numai...port cu mine in suflet intotdeauna pe cineva, il iau cu mine ca sa vedem in continuare impreuna lumea cea mare...
Asadar, in aceasta echipa, alaturi de sis, am bifat o experienta frumoasa in weekend-ul ce a trecut.
Scopul a fost o excursie pe munte, dar nu la pas, ci ... calare. Cum amandoua suntem invatacele in ale echitatiei (una cu mai multa pasiune si talent - adica ea, alta mai chinuit - adica eu), ne-am gandit sa punem in practica ceea ce cu mult drag am incercat sa invatam alaturi de prietenii nostri, Ioli si Arak.
Am pornit la drum cu o zi inainte de excursia planificata, rezervandu-ne o jumatate de zi pentru diverse popasuri si vizite. Una dintre opriri a fost la Targoviste, unde nu mai fusesem de cativa ani.
Little sis O usa pe inaltimea mea
Aventura noastra calare, cu plecare din Namaesti, Arges, a insemnat un traseu de 25 km, parcursi in circa 6 ore, pornind de la o altitudine de 700 m pana la circa 1.400 m. Cum suna? As zica ca "dureros" este cel mai potrivit cuvant. Pentru ca doare sa stai in sa atatea ore :))
Daaaar, cu plusuri si minusuri a fost frumos! Sa numesc cateva plusuri? Ca de minusuri nu vreau sa discutam acum...
Pai, unul ar fi faptul ca m-am descurcat singura sa incalec si sa descalec :P (si am fost nevoita sa o fac de cateva ori, de credeam ca genunchii mei se vor razbuna si vor ceda). Dar reusita a fost posibila doar pentru ca am avut un calut micut de statura.
(poza facuta cu telefonul, low quality)
Silver
Pentru ca altfel, iata cum decurge procesul de incalecare pe un cal caruia abia ii ajung pana la gat... e nevoie de doua ajutoare :D
credit foto: Nana Farm
(el e Ludovic, mare si impunator, pe care l-am incercat doar pentru poza, la Ioli ma descurc doar cu un singur ajutor)
Si ca sa fie mai clara diferenta, Silver avea cam 400 de kilograme, in timp ce Ludovic ajunge pe la 900 cred, iar Ioli e ceva mai finuta, are vreo 800 probabil.
Un alt plus, mare de tot, a fost bulzul pe care l-am mancat. Cel mai bun produs de fast-food pe care mi-l pot imagina!
As putea sa adaug si peisajele, chiar daca in cea mai mare parte a timpului au fost acoperite de o ceata groasa, care ne-a impiedicat sa vedem Piatra Craiului. Cam ca ceata din Gibraltar, care nu m-a lasat sa vad coasta Africii. Dar pana si o fecioara perfectionista trebuie sa accepte ca nu poate sa aiba totul din prima, intotdeauna trebuie sa exista si o data viitoare.
Tot la plus amintesc si timpul petrecut in natura, cuvintele schimbate cu oameni abia cunoscuti, zambete si glumite, zmeura pe care bunul Andu o colegea pe drum si o impartea cu noi, joaca cu familia de Beagle, dar mai ales un mic truc pe care am invatat sa-l fac stand in sa :)
Pe langa aventura calare, trebuie sa ma laud si cu cei 350 km facuti la bordul lui Carpe Diem. A fost prima iesire cu un kilometraj important, pe care am facut-o SINGURA. Nici macar gps nu am avut, asta trebuie neaparat sa mentionez! Am avut in schimb ploaie torentiala si drumuri in pante si cu multe curbe. Noroc cu scoala facuta in Madeira :)
Cine a auzit pana acum de Namaesti sa ridice mana! Cine nu (ca si mine de altfel), are ocazia sa afle acum ca pe langa ferma de echitatie, in micuta localitate mai este si o manastire faimoasa, sapata in stanca si o casa memoriala dedicata lui George Toparceanu. Sa mai zic si de pastravarie?
:)
RăspundețiȘtergere