Zâmbet de guvizi

Am avut chef de mare. Scurt, 2 ore sub soare, în buza mării, apă caldă și liniștită, pește proaspăt, un zâmbet de guvid și imaginea apusului între dealurile dobrogene.

Marea și nisipul sau cerul și umbrela... aceleași culori...

Unul din guvizi chiar zâmbea, sărmanul, dar nu a mai prins poză...

Autostrada șerpuindă printre culmile Dobrogei, mărginită de verde, pare a se pierde în albastrul cerului, care-i este singura limită. Frumos. Apusul se ascunde jucăuș printre nori și dealuri și din când în când ne mai arată câte o rază, parcă pentru a ne spune "sunt aici". Aici apusul nu este roșu, ca deasupra mării. Este pastelat, în ton cu nuanțele din jur. Retina mea s-a bucurat de toate aceste imagini, dar le păstrează doar pentru ea...

Și la capătul acestei aventuri eram gata pentru o nouă săptămână, cu sport, lectura, plimbari si zâmbete multe.