1950 m

Că tot mă plângeam zilele trecute că mă plictisesc, astăzi - cu greu - ne-am urnit să plecăm la munte.
După obișnuitele discuții din seria "condu tu" sau "iar mi-ai dat indicații greșite" am trecut la categoria a doua de obișnuințe de-ale noastre. Așadar, am rătăcit "un pic" drumul. După câțiva km buni pe un drum cu pietriș, la întoarcere am găsit drumul cel bun totuși. Bucurându-ne privirile cu tablourile oferite de Transbucegi, am ajuns până la Cabana Piatra Arsă.
Și cum era deja destul de târziu și cuiva îi era foame, ne-am oprit pentru un prânz la cabană. Parte din dialogul cu chelnerul a decurs cam așa:
- Inima la gratar se poate?
- Da
Dupa câteva minute, chelnerul revine...
- Nu mai avem inima
- Dar creier aveti? Și asta a devenit fraza zilei.
În fine, în cele din urmă oamenii cei fără de inimă au avut măcar creier, iar flămânzilul din poveste îi-a putut potoli foamea.
Drumul de întoarcere a fost (aproape) lipsit de aventuri. Pentru mâine ne pregătim pentru o nouă poveste, de data asta la mare. Cel puțin unele din discutții se vor repeta aș zice...sper că și cele amuzante :)
Așadar, astăzi la 1950 m, mâine ne înmuiem picioarele în mare, pentru prima dată pe anul acesta în Marea Neagră.

Floarea si copilul

Am cateva ghivece cu flori, pe care le ud cand si cand. Azi dimineata am trecut iar pe la ele si m-am bucurat si intristat totodata vazand ca una din ele inflorise, dar acum floarea deja se ofilea. S-a intamplat ceva frumos si eu nu am fost acolo sa ma bucur. 

Simplitate

Sunt linistita, dar mi-e teama de plictiseala. Nu mai sunt agitata, nu mai sunt in cautari, dar nu mai am nici provocari. Am aproape tot ce vreau pentru a putea astepta cu bucurie in fiecare seara, urmatoarea dimineata si, mai apoi, din nou seara ce urmeaza. Dar lipseste ceva. Am nevoie de o surpriza uneori sau de un element neprevazut, care sa risipeasca simplitatea.

Seri de vara

Am iesit din casa, am traversat strada si am coborat pe malul lacului. Stau pe o banca in parc, in spatele meu se aude cantecul broastelor. Nu, nu... nu sunt in vacanta, sunt in Bucuresti.
Tin in mana o carte. Nu imi place in mod deosebit, ba chiar trag de ea de cateva luni. O abandonez de cate ori gasesc ceva care imi place mai mult si pe urma ma intorc la ea. Vreau sa aflu ce se intampla totusi.
Fara sa imi ocup timpul in mod deosebit cu ceva, nu am mai fost in vizita pe la spatiul meu online. La inceputul anului mi-am facut niste planuri, rezolutii, cum e la moda sa le spui. Unele le-am realizat, altele nu inca. Site-ul acesta, care intr-o perioada mi-a fost cel mai bun prieten si mi-a ascultat toate tainele, inca mai asteapta ce i-am promis - o fata noua si un continut bogat si constructiv. Dar ma voi revansa.
Ma intorc la citit. In curand se insereaza.

Randurile de mai sus nu sunt doar o descriere a unei seri de vara. E o descriere a mea. Unii vor intelege :)

Dyiyitte

Dyiyitte, mi-a spus o colega atunci cand mi-a  dat ID-ul ei de skype. M-am frecat la ochi si mi-am ascutit urechile, incercand in acelasi timp sa aud mai bine si sa-i si citesc pe buze. Si am rugat-o sa mai spuna o data. Dyiyitte, a repetat ea. Bun, mi-am zis, e cazul sa intreb ce e asta.

Si asa am aflat ca frumosul cuvant, cu o sonoritate particulara, vine din Liberia, de unde vine si colega mea. Nu am reusit sa retin si cum se cheama limba, din pacate. Am retinut, in schimb, ce inseamna.

"Tutte le cose hanno un tempo" sau "there's a time for everything", mi-a mai zis ea. Si mi-a placut mult, cum un singur cuvant poate sa exprime atata speranta si liniste totodata.

Vroiam sa adaug si o poza, care sa ilustreze noul cuvant din vocabularul meu. Dar tot ce mi se parea inspirat putea fi interpretat, asa ca ma mai gandesc si voi reveni...

Papuci

Imi place tare cum cei din Ardeal numesc "papuci" orice tip de incaltari. Ca sunt papuci, pantofi sau ghete, pentru ei toti intra sub umbrela semantica a cuvantului "papuci".

Stim bine ca papucii sunt boala fetelor. Modele, culori, materiale diferite. Niciodata nu sunt suficienti cei pe care ii avem. Citeam amuzata cum o tanara scria undeva ca si-a comandat 3 perechi de nu-stiu-ce tenisi pentru ca "pur si simplu" nu s-a putut hotari la culoare.
Dar cand situatia se transpune si la mine realizez ca nu mai sunt amuzata, ci ingrijorata... Desi am cu ce sa ma incalt si imi dau seama ca sunt unele perechi  pe care le scot la plimbare destul de rar, eu tot tanjesc la niste anume pantofi sport albi, ca deh... inca nu mi-am gasit tenisii perfecti, musai albi (ca vara albul se asorteaza la orice doar, dar nu-i bai, ca la toamna ma apuca aceeasi fixatie, dar cu alta culoare).

Intr-o discutie ipotetica despre renuntarea la job, jumatatea imi spunea "e ok, stai linistita, ne descurcam cu un salariu, avem unde sa stam, avem ce sa mancam...". Dar raspunsul meu a fost "dar tu nu-mi cumperi pantofi...".
Asta-i boala curata!!

Ce simplu e la baieti...o pereche de pantofi eleganti, unii casual si altii sport. Si e deja mult :)

Culori de vacanță

S-a terminat vacanța. Am revenit acasă, la muncă, probleme și alte plictiseli. Soarele care ne zâmbea în fiecare dimineață și ne îndemna să ieșim din casă a fost înlocuit de nori și stropi de ploaie, dar eu continui să mă încălzesc și să-mi umplu zilele de culoare jucându-ma cu pozele.

Si cam asta strălucește Lefkada mea pe ecranul mărului meu

proportii egale

in zare

exact ca în pliantele de prezentare ale agențiilor

logo

bunătăți în farfurie

portocaliu, roșu, verde, albastru, alb

aliniate, cuminți în port

speecheless

trepte

upside down, așa vedeam eu peretele de stâncă atunci când stăteam întinsă la plajă

fotografii în joacă

focus alternativ

și așa au înrămat unii eternitatea, pe o stâncă deasupra unei plaje

infinit

cățelul care știa să-și numere bărcile

altfel de plaje

greeeeeu de ajuns

that way

fațadă

apus în mare

un fel de vedere

în port

pete de culoare

100% protecție

riding

la masă

oh, da...

cunoaștem obiectul?

flori

la țară

Am încercat să aleg mai puține, dar nu am putut. Știu că unele sunt ușor supraexpuse sau nu tocmai drepte, dar nu am vrut sa intervin asupra lor. În imperfecțiunea lor sunt amintiri perfecte ale unei săptămâni vesele.
Din când în când mai caut și astfel de vacanțe :)

In cautarea paradisului

Stau pe terasa si privesc marea. Intre mine si marea albastra, pe care cu greu o delimitez de cer, se intind lenes plantatii de maslini.
Rasfoiesc poze de pe internet si incerc sa decid spre ce colt de insula sa pornesc astazi. Ieri am vazut doua dintre plajele cele mai frumoase. Si un orasel port, vesel si cochet. Amuzant cum aceasta asezare poate sa semene cu Port Mogan :)
Astazi pe ce nisipuri sa-mi las trupul sa se scalde in lumina soarelui, in timp ce spiritul danseaza si se bucura?
Imi era dor de Grecia, inca de acum cativa ani. Salbatica si cosmetizata in acelasi timp.
Ma duc sa trezesc si cealalta jumatate, vreau sa aud valurile marii.

Parfum de...1 iunie

Am fost in vizita la parinti. Si am fost din nou copil. I-am spus mamei ca mi-e pofta de ceva bun si mi-a pregatit. Pe tata l-am rugat sa ma ajute cu o idee DYI si a iesit bine.
Iar la plecare am luat din gradina un trandafir care aduna in el parfumul anilor copilariei. Nici nu mai stiu de cand avem acel trandafir in gradina. Dar florile lui imi sunt cele mai dragi. Parfumul lui nu l-am mai intalnit la niciun alt trandafir.

Aseara simteam in toata casa aroma aceea. De la o singura floare.