sâmbătă, 28 iunie 2014

1950 m

Că tot mă plângeam zilele trecute că mă plictisesc, astăzi - cu greu - ne-am urnit să plecăm la munte.
După obișnuitele discuții din seria "condu tu" sau "iar mi-ai dat indicații greșite" am trecut la categoria a doua de obișnuințe de-ale noastre. Așadar, am rătăcit "un pic" drumul. După câțiva km buni pe un drum cu pietriș, la întoarcere am găsit drumul cel bun totuși. Bucurându-ne privirile cu tablourile oferite de Transbucegi, am ajuns până la Cabana Piatra Arsă.
Și cum era deja destul de târziu și cuiva îi era foame, ne-am oprit pentru un prânz la cabană. Parte din dialogul cu chelnerul a decurs cam așa:
- Inima la gratar se poate?
- Da
Dupa câteva minute, chelnerul revine...
- Nu mai avem inima
- Dar creier aveti? Și asta a devenit fraza zilei.
În fine, în cele din urmă oamenii cei fără de inimă au avut măcar creier, iar flămânzilul din poveste îi-a putut potoli foamea.
Drumul de întoarcere a fost (aproape) lipsit de aventuri. Pentru mâine ne pregătim pentru o nouă poveste, de data asta la mare. Cel puțin unele din discutții se vor repeta aș zice...sper că și cele amuzante :)
Așadar, astăzi la 1950 m, mâine ne înmuiem picioarele în mare, pentru prima dată pe anul acesta în Marea Neagră.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu