joi, 31 octombrie 2013

Oare...când?

Atunci când viața ta personală are aspectul unui puzzle de sute de mii de piese, pe care știi că nu-l vei putea compune niciodată ca totul să fie bine din nou.... atunci cand pe plan profesional, proiectul la care lucrezi de aproape un an de zile nu prea pare să se lege... atunci când ești apreciată doar pentru zâmbetul cu care te prezinți mereu, chiar și când sufletul tău este de fapt un sad face sau, și mai rău, un facepalm... atunci cand stai cinci ore în ședințe de bla-bla-bla după care te alegi doar cu o durere strașnică de cap... atunci când te întrebi ce sens mai are totul, ce sens mai are ceva...

Azi e halăuin... azi fiecare poate să fie orice vrea. Eu vreau să fiu eu în data de 1 august 2010. Sau în 2 august 2010, înainte de zborul BBU-BCN. Atunci am fost pentru ultima dată fericită eu cu mine...

Miros de ars pe buze... buze moarte...

Într-o dimineață liniștită de august, când căutam o autogara... când mi-aș fi dorit să nu o găsim la timp... atunci mi-a fost pentru prima dată dor de tine. Eram deja a ta, dar nu știam... Oare când o să-mi fie pentru ultima oară dor de tine... cum o să fie?

Un comentariu: